Satul unde temperaturile pot coborî până la 0°C în august, în timp ce restul Spaniei se topește la 40°C
În timp ce un nou val de caniculă împinge temperaturile din Spania peste pragul de 40 de grade Celsius, există un loc în care localnicii încă dorm cu plapuma. Este vorba despre Griegos, un sat din provincia Teruel, declarat oficial localitatea cu cele mai scăzute temperaturi din timpul verii.
Aflat în munții Sierra de Albarracín, la aproximativ jumătatea distanței dintre Madrid și Valencia, Griegos se află la o altitudine de 1.604 metri, fiind a doua cea mai înaltă localitate din Spania, după Valdelinares, scrie presa locală.
0°C în plin august
Datorită altitudinii, temperaturile pot coborî până la 0 grade Celsius chiar și în luna august, un contrast puternic cu regiunile din centrul, sudul și estul Spaniei, unde canicula face ca termometrele să depășească frecvent 40 de grade.
Totuși, cei care vor să se refugieze aici de căldură trebuie să știe că oferta de cazare este foarte limitată. În sat există doar o locuință disponibilă pentru închiriere, iar la marginea localității funcționează un hostel simplu, amplasat într-o pădure de pini.
Nici atracțiile turistice nu sunt numeroase. Vizitatorii pot vedea Casa Fluturilor și biserica San Pedro, construită în secolul al XVI-lea, însă principalul atu al zonei îl reprezintă natura. Împrejurimile sunt străbătute de numeroase trasee de drumeție prin păduri aproape virgine.
Satul oferă locuinţe gratuite celor care vor să se mute aici
Dincolo de peisajele spectaculoase și temperaturile răcoroase, Griegos se confruntă cu o problemă serioasă: depopularea. În ultimii ani, numărul locuitorilor a scăzut la aproximativ 130, după ce mulți tineri au ales să se mute în orașe.
Pentru a opri dispariția comunității și închiderea școlii, autoritățile locale au lansat o campanie prin care încearcă să atragă familii tinere, oferindu-le o locuință gratuită și un loc de muncă dacă aleg să se stabilească în sat.
