Un şofer aflat aproape în comă alcoolică a fost prins conducând pe un drum din Iaşi. Ce alcoolemie avea în sânge
Doi şoferi din judeţul Iaşi au fost trimişi în judecată, după ce au fost prinşi conducând beţi. În cazul unuia dintre ei, un bărbat oprit în trafic pe un drum din Hârlău, analizele au indicat o alcoolemie de 3,78 grame la mie alcool pur în sânge. Cel de-al doilea a fost depistat conducând pe un drum judeţean, deşi avea dreptul de a conduce suspendat şi o îmbibaţie alcoolică de 2.55 g la mie alcool pur în sânge.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău anunţă că au dispus trimiterea în judecată a doi şoferi prinşi beţi la volan, unul dintre ei având şi permisul de conducere suspendat.
Unul dintre şoferi a fost oprit, în seara de 25 august 2024, la ora 20:55, pe strada Nicolae Iorga - drumul european 58 din oraşul Hârlău, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării s-a constatat o îmbibaţie alcoolică de 3,78 g‰ alcool pur în sânge la prima probă, recoltată la orele 21:10, respectiv 3,58 g‰ alcool pur în sânge la proba a doua recoltată la orele 22:10. Bărbatul, aflat în arest preventiv, va fi judecat pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Tot beat la volan, dar şi cu permisul suspendat a fost prins un şofer care în 31 august, la ora 23:23, a condus un autoturism pe drumul judeţean 281 B din direcţia Belceşti către Coarnele Caprei. Analizele au indicat o îmbibaţie alcoolică teoretică de 2.55 g la mie alcool pur în sânge, el fiind deferit justiţiei pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Şoferul este de asemenea arestat preventiv.
Un al treilea şofer a fost trimis în judecată
Un al treilea şofer a fost trimis în judecată, tot de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
„Fapta inculpatului care la data de 25.08.2024, a condus autoturismul marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare BC-*-** pe strada Derdeluş nr. 226, comuna Deleni, judeţul Iaşi, fără să deţină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fapta prevăzută si pedepsită de art. 335 alin. 1 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat al Parchetului.
Şoferul este arestat la domiciliu.
Procurorii care au făcut publice date despre cele trei dosare subliniază că „faţă de amploarea infracţiunilor la regimul rutier, adesea cu urmări tragice, având în vedere necesitatea conservării ordinii publice şi asigurării întregii societăţi că organele în drept îşi fac datoria şi că astfel de comportamente nu pot fi tolerate, apreciem că trimiterea în judecată şi luarea unor măsuri preventive sunt absolut necesare”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰