Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un tânăr de 19 ani a produs un accident cu patru răniţi, între care o fată de 10 ani. Şoferul lăsase acasă un bilet de adio

Un şofer de 19 ani a lovit din spate, luni, un alt autoturism după ce acesta a virat brusc pentru a schimba sensul de mers, pe centura ocolitoare a municipiului Lugoj, spre autostradă. Impactul s-a soldat cu patru răniţi, printre care şi o fată de 10 ani. Poliţiştii au aflat că tânărul şofer vinovat de producerea accidentului lăsase acasă un bilet de adio.

de Redactia Observator

la 24.01.2022 , 20:50

Un tânăr de 19 ani a produs un accident cu patru răniţi, între care o fată de 10 ani. Şoferul lăsase acasă un bilet de adio - Lugojinfo.ro

"Un bărbat, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism pe DN 6-Centura Lugojului, dinspre Caransebeş înspre Timişoara, iar la intersecţia cu A6 a intrat în coliziune faţă-spate cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 46 de ani, care circula în aceeaşi direcţie de deplasare. În urma impactului cele două autoturisme au fost proiectate peste construcţia din intersecţia prevăzută cu sens giratoriu, acestea răsturnându-se în afara părţii carosabile”, transmite IPJ Timiş.

Potrivit poliţiştilor, şoferiţa a virat brusc spre autostradă, apoi maşina ei a fost lovită din spate.

În urma accidentului au rezultat patru răniţi, printre care o fată de 10 ani. 

Articolul continuă după reclamă

"În urma evenimentului rutier au rezultat 4 victime, respectiv cei doi conducători auto şi doi pasageri, o minoră de 10 ani şi un bărbat, de 45 de ani, pasageri în autoturismul condus de femeie”, mai transmite IPJ Timiş.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, citate de Lugojinfo, poliţiştii fac cercetări în cazul de tânărului de 19 ani, după ce au aflat că acesta a lăsat acasă un bilet de adio. Acesta nu le-a spus, însă, poliţiştilor încotro se îndrepta.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Un tânăr de 19 ani a produs un accident cu patru răniţi, între care o fată de 10 ani. Şoferul lăsase acasă un bilet de adio