Un tânăr polițist din Roman s-a sinucis în timpul serviciului. Soția l-a găsit fără suflare în casă
Un polițist în vârstă de 39 de ani din Roman a fost găsit mort de către soție, în propria casă. Din primele informații, bărbatul s-a sinucis cu arma din dotare. Poliția a deschis o anchetă pentru a elucida circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Până la acest moment nu se știe ce anume l-a împins pe bărbat să recurgă la gestul extrem. Acesta lucra la Biroul Rutier și era căsătorit. La ultima testare psihologică fusese declarat apt.
"La data de 18 martie a.c., ora 15.08, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către o femeie referitor la faptul că soțul ei s-ar fi sinucis în imobilul comun. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, era polițist în cadrul Biroului Rutier Roman, fiind în timpul serviciului.
Acesta era testat psihologic, apt, în termen, fiind încadrat din sursă externă, la Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, din data de 16.01.2017. La acest moment, se desfășoară activități de cercetare la fața locului, pentru a se stabili cauzele și circumstanțele care au dus la producerea acestui eveniment nefericit", a transmis Poliția din Roman.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰