Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un turc de 26 de ani a tras 6 gloanţe într-un local din Centrul Vechi. A aruncat pistolul la gunoi

Distracția din Centrul Vechi in Bucureşti a fost întreruptă, azi-noapte, de mai multe focuri de armă. Un bărbat a tras fulgerător şase gloanţe spre o terasă unde se adună sute de oameni în fiecare noapte. Poliţiştii l-au prins în timp ce încerca să îşi piardă urma pe străduţele întunecate. Au aflat că este un tânăr turc şi bănuiesc că a fost angajat pentru o reglare de conturi în lumea interlopă. 

de Denisa Dicu

la 28.09.2025 , 18:47

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Atacul, posibil legat de datorii sau droguri

Un mesaj specific grupărilor de crimă organizată, legat de o sumă mare datorată sau chiar de o afacere cu droguri ratată. Ipoteza anchetatorilor pare confirmată de faptul că turcul a deschis focul în acelaşi loc şi acum o săptămână. Atunci a reuşit să scape de poliţişti. Aseară, agenţii i-au întins o cursă şi l-au prins.

Articolul continuă după reclamă

Nu a reuşit să fugă foarte mult pentru că aici, la 100 de metri de terasa unde a tras cu arma, tânărul a fost prins şi imobilizat de poliţiştii care patrulau zona Centrului Vechi. 

Pistolul cu care a tras, un CZ de 9 milimetri, asemănător celor din dotarea Poliţiei şi Jandarmeriei, a fost găsit într-un coş de gunoi din Centrul Vechi. Suspectul nu a răspuns la întrebările anchetatorilor, iar asta le întăreşte convingerea că turcul în vârstă de 26 de ani face parte dintr-o grupare de criminalitate organizată. Ofiţerii cer să fie arestat, iar între timp investighează când a intrat în ţară, de unde avea arma şi cui îi era destinat mesajul semnat cu şase gloanţe. 

Denisa Dicu Like

Pasiune, adrenalină, curiozitate și dorința de a afla poveștile oamenilor. Sunt doar câteva dintre lucrurile care mă îndeamnă să fac jurnalism cu atât de mult drag.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Un turc de 26 de ani a tras 6 gloanţe într-un local din Centrul Vechi. A aruncat pistolul la gunoi