Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un ucrainean a încercat să intre cu forţa în casa fraţilor Tate şi a rănit o persoană cu cuţitul

Incident violent la vila fraţior Tate din Voluntari. Un ucrainean a încercat să intre prin efracţie în casă şi a rănit ușor cu cuţitul un muncitor care se afla pe proprietatea milionarilor. Totuși, polițiștii nu l-au reținut - agresorul le-a spus că lucrările de pe proprietate erau mult prea zgomotoase și că l-a zgâriat pe muncitor neintenționat. Câteva ore mai târziu, a încercat din nou să intre în casa milionarilor. Polițiștii nu l-au mai iertat de această dată. 

de Ana Grigore

la 19.06.2025 , 17:44

Prima dată, ucraineanul a încercat să intre prin efracţie la orele prânzului. A sărit gardul şi a ajuns în curtea fraţilor Tate. Acolo a fost văzut de muncitorii care lucrau pe proprietate, iar aceştia au încercat să-l oprească. De la acest moment a pornit un întreg scandal, iar unul dintre muncitori a fost atacat cu un cuţit. Vorbim despre o rană superficială care nu a avut nevoie de intervenţia medicilor.

Ce au cerut fraţii Tate poliţiştilor

La faţa locului au fost chemaţi poliţiştii, dar aceştia l-au lăsat liber pe ucrainean în primă fază. Bărbatul a spus că trebuia să intre în curtea fraţilor Tate pentru că era deranjat de zgomotul făcut de muncitori, iar atacul cu cuţitul a fost doar un accident. A fost aşadar lăsat să plece, însă după câteva ore a revenit la proprietate.

Articolul continuă după reclamă

De această dată nu a mai reuşit să pătrundă în curte, iar poliţiştii l-au dus la secţia de poliţie. Fraţii Tate nu se aflau acasă în acel moment şi nici nu au comentat acest episod. Potrivit datelor din anchetă, echipa fraţilor Tate a cerut poliţiştilor să trateze cu maximă seriozitate acest eveniment.

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Un ucrainean a încercat să intre cu forţa în casa fraţilor Tate şi a rănit o persoană cu cuţitul