Video Unde ne putem adăposti în caz de război. Imagini din interiorul buncărelor ascunse sub străzile din București
Dacă vrei pace, te pregăteşti de război. România are mai bine de patru mii de buncăre în care oamenii se pot ascunde, conform unei liste publicate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. În Bucureşti, cele mai multe adăposturi de protecţie civilă se află sub blocuri de locuințe sau în parcările clădirilor de birouri. Pentru cei care își caută o nouă locuință, refugiile subterane din clădire reprezintă un plus.
”Tunelul realizează o comunicare între două blocuri”. Învechit, dar funcțional. Așa arată unul dintre sutele de adăposturi subterane din București, devenit viral pe internet, în urma unui anunț pe o platformă de imobiliare. ”Vând garsonieră cu buncăr", a fost modul în care proprietarul şi-a promovat proprietatea. Trei zile mai târziu, a şi vândut-o.
Mihaela Spătaru, asociație locatari: ”Aici oamenii își depozitau sticle, diverse rafturi pentru păstrat murături”.
Ioana Blănaru, ISU București-Ilfov: ”În vreme de pace, aceste adăposturi de protecție civilă pot avea altă destinație, cu excepția spațiilor unde sunt puncte de comandă și cu obligația de a fi eliberate în 24 de ore”.
Buncărele ascunse sub străzile Bucureștiului
- Buncărul antiaerian de sub Casa de Cultură din Hunedoara, în renovare. Poate adăposti sute de oameni, dar cei mai...
- Oroarea de la Jugureni: Femeia cu epilepsie ținută într-un buncăr, sub lacăt, nu a mai fost văzută în lume...
- "Stegarul dac", sub control judiciar. Îi este interzis să participe la adunări publice
- Băutura tot mai consumată de români. Vânzările au crescut cu 15% anul trecut: "În ultimii 5 ani s-a dublat"
- Cinci membri ai unei comisii INML, urmăriţi penal în cazul renumitului chirurg de la Fundeni acuzat de malpraxis....
Unele se află în locuri surprinzătoare, cum ar fi cel de sub un centru pentru seniori din sectorul 6. ”Este un adăpost. Ușa este confecționată din metal, există pentru acest adăpost două astfel de uși”. Cu o suprafață de 39 de metri pătrați, refugiul poate găzdui tot atâtea persoane, în caz de dezastru.
Lucian Dubalaru, Primăria Sector 6: ”Circuitul electric este separat de restul clădirii, avem partea de ventilație și filtrare a aerului”.
Cel mai mare adăpost civil se află în zona de nord a Capitalei, sub o clădire de birouri. Buncărul este verificat periodic și poate adăposti 1.000 de persoane.
Victor Dunăreanu, consultant situații urgență: ”Pereții acestor adăposturi au 40cm, planșeul 20, rezistă unui atac cu bombă, rezistă în orice situație de urgență. Nu pătrunde apa, nu pătrund agenții chimici de luptă sau cei biologici”.
Aproximativ 4.300 de adăposturi de protecţie civilă în România
În București, sunt în total aproximativ 1500 de spații care oferă adăpost antiaerian, pentru mai bine de 230.000 de persoane.
În Hunedoara, autoritățile aproape au terminat reabilitarea unui labirint de buncăre aflat sub Casa de Cultură. ”Aici sunt pompele de aer, aici e mecanismul care merge cu motor electric. Dacă se întâmplă să se ia curentul, atunci este acționat de o manivelă”
Este unul dintre judeţele norocoase cu 25 de buncăre. Cele mai puţine refugii sunt în Ialomiţa şi Vrancea, doar 13. În întreaga ţară, 4358 de adăposturi pot proteja oamenii în caz de urgenţă, confrom listei IGSU.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰