Observator » Evenimente » Urmărire ca în filme pe străzile din Galaţi. Şofer beat, prins după ce s-a izbit cu maşina de un copac

Video Urmărire ca în filme pe străzile din Galaţi. Şofer beat, prins după ce s-a izbit cu maşina de un copac

Adrian Obreja | Timp citire: 1 minut
Publicat la 23.06.2026, 14:13 | Modificat la 23.06.2026, 14:28

O urmărire ca în filmele de acțiune a avut loc aseară pe străzile din Galați. Un șofer care circula cu viteză a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor, ba chiar a apăsat mai tare pedala de accelerație în speranța că va scăpa. Viteza l-a făcut să piardă controlul volanului şi s-a izbit cu mașina de un copac. Dar încercările bărbatului de a scăpa de pliție nu s-au oprit aici.

După ce șoferul urmărit de poliție a pierdut controlul mașinii, a trecut peste un scoar care desparte sensurile și a lovit un copac.

Pasagerul din dreapta a fugit, a fost identificat și prins în scurt timp de polițiști, iar șoferul a fost prins la locul accidentului, a fost testat pentru consumul de alcool, iar rezultatul a fost pozitiv, 0,76 mg per litru în aer, după care a fost dus la spital pentru analize la sânge. 

Urmărirea a început pe o stradă intens circulată din oraș, undeva în apropierea zonei centrale și s-a desfășurat pe aproximativ 3-4 km, timp în care șoferul a circulat și cu 140 de km pe oră, au spus polițiști, a trecut pe roșu și a fost la un pas să lovească și un pieton care traversa strada prin locul regulamentar.

Articolul continuă după reclamă