Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Urșii considerați "periculoși" vor putea fi uciși și în afara orașelor. Deputaţii au aprobat legea

Deputaţii au dat miercuri vot favorabil proiectului de lege pentru aprobarea OUG nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. S-au înregistrat 232 de voturi "pentru", 30 de voturi "contra" şi 23 de abţineri.

de Redactia Observator

la 15.12.2021 , 13:19

Urșii considerați "periculoși" vor putea fi uciși și în afara orașelor. Deputaţii au aprobat legea Urșii considerați "periculoși" vor putea fi uciși și în afara orașelor. Deputaţii au aprobat legea - Shutterstock

Deputaţii au adoptat un amendament care modifică titlul OUG, eliminând sintagma "intravilan", prezentă iniţial în titlul proiectului înscris pe ordinea de zi, astfel încât intervenţia imediată să fie posibilă şi în extravilan, potrivit Agerpres. Astfel: "Titlul ordonanţei de urgenţă se modifică şi va avea următorul cuprins: "Ordonanţă de urgenţă privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative"".

UDMR: În oraşele mari, în blocurile cu 10 etaje, ursul pare un animal drăgălaş, care este asemănat cu ursuleţul de pluş de pe canapea

Reprezentanţii UDMR au argumentat că amendamentul este unul necesar, în condiţiile în care foarte multe atacuri ale urşilor au loc la ferme, ocoale silvice şi au invocat totodată dreptul la viaţă prevăzut de Constituţie. Deputatul UDMR Kolcsar Anquetil-Károly a declarat, în plen, că există multe persoane mutilate şi chiar ucise în urma atacurilor urşilor în judeţe precum Mureş, Harghita, Hunedoara, fiind totodată ucise sute de animale domestice şi sute de hectare de culturi agricole distruse.

Articolul continuă după reclamă

"Ziua de astăzi este una foarte importantă, mai ales pentru cei care locuiesc în zone în care urşii fac ravagii. UDMR a atras atenţia, de-a lungul anilor, fiecărui guvern, că suprapopularea urşilor devine o problemă majoră care va afecta oamenii şi bunurile lor. UDMR a avut curajul să spun, cu subiect şi predicat, că în anul 2021 problema urşilor necesită o rezolvare de urgenţă. (...) Ştiu că în oraşele mari, în blocurile cu 10 etaje, ursul pare un animal drăgălaş, care este asemănat cu ursuleţul de pluş de pe canapea. Realitatea este însă total diferită pentru cei care trăiesc în judeţele afectate, unde cetăţenii sunt de-a dreptul terorizaţi de prezenţa şi de atacurile urşilor. (...) Constituţia reglementează dreptul la viaţă şi integritatea bunurilor cetăţenilor şi din acest motiv am iniţiat, alături de parlamentari UDMR, un amendament care conţine extinderea posibilităţii de intervenţie în cazul atacurilor urşilor şi în extravilan - şi pe câmp şi pe potecile turistice. Astăzi votăm pentru salvarea de vieţi omeneşti", a subliniat deputatul UDMR.

Pe acelaşi subiect

Deputatul UDMR Konczei Csaba a arătat, la rândul său, că s-a ajuns la finalul "unei perioade foarte lungi" în faţa unui pericol real, care a afectat foarte mulţi oameni şi în care s-au pierdut foarte vieţi omeneşti, iar numărul judeţelor aflate în pericolul atacurilor urşilor bruni a crescut, de la 8 judeţe, în 2016, la 13 judeţe în prezent.

"Subiectul suprapopulării urşilor a fost abandonat în 2016. În între timp, multe familii au fost distruse în urma pierderii celor dragi, după atacurile urşilor, gospodării şi culturi agricole au fost distruse pentru mii de familii din România şi s-a instalat o stare de spaimă în care trăiesc multe comunităţi. (...) Cele mai mari probleme le-am identificat în judeţele Covasna, Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Argeş şi Bistriţa-Năsăud. Starea de spaimă a populaţiei reiese şi din apelurile de urgenţă la 112. (...) În vremuri excepţionale, luăm decizii excepţionale. (...) În Parlament, la iniţiativa grupului UDMR, am modificat acest proiect de lege, în aşa fel încât intervenţia imediată să fie posibilă şi în extravilan. Trebuia neapărat să aducem acest amendament, având în vedere că marea majoritate a atacurilor s-au desfăşurat în extravilan - la stâne, la cantoane silvice, etc. Aceasta este o soluţie pe termen scurt ", a afirmat deputatul.

AUR: Prin forma actuală a proiectului "se doreşte un braconaj ascuns"

Deputatul AUR Daniel - Gheorghe Rusu a susţinut că, prin forma actuală a proiectului, "se doreşte un braconaj ascuns". "Din păcate, una zicem, alta facem. Una scriem în raport şi alta ni se supune spre aprobare. (...) Este clar că se vrea uciderea cât mai multor urşi. (...) Am fost de acord cu relocarea lor, extravilanul acestei ţări este destul de mare", a susţinut el.

Parlamentarii PSD au susţinut proiectul de lege, a anunţat deputatul Viorel Salan, afirmând că recentele situaţii prin care animalele sălbatice au pus în pericol viaţa cetăţenilor arată, "fără nicio tăgadă", că permanenta actualizare a cadrului legal existent trebuie să rămână o preocupare continuă. "Dacă avem, şi avem deja legislaţia necesară în România, atunci actele normative ulterioare ar trebui să fie corelate cu cele anterioare. Cu această observaţie, susţin această iniţiativă legislativă", a adăugat Salan.

Ce înseamnă intervenţie imediată asupra urșilor în extravilan

Potrivit proiectului, intervenţie imediată înseamnă acţiunea umană rapidă, specializată, efectuată de către echipa de intervenţie în cazuri urgente, în care siguranţa şi securitatea persoanelor, respectiv bunurile acestora sunt puse în pericol prin prezenta sau activităţile unui/unor exemplar/exemplare de urs brun, indiferent de stadiul de dezvoltare biologica sau de sexul acestuia/acestora.

Intervenţie prin alungare înseamnă, potrivit proiectului, acţiunea umană imediată, specializată, de alungare prin diferite mijloace a unui/unor exemplar/exemplare de urs brun, indiferent de stadiul de dezvoltare biologică sau de sexul acestuia/acestora.

Prin intervenţie prin tranchilizare şi relocare se înţelege acţiunea umană imediată, specializată, de capturare, tranchilizare şi relocare a unui/unor exemplar/exemplare de urs brun, indiferent de stadiul de dezvoltare biologică sau de sexul acestuia/acestora, care prin acţiunile sale poate ameninţa viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor acestora.

Extragere prin împuşcare se defineşte, în proiect, prin acţiunea umană imediată, specializată, de împuşcare cu arma de vânătoare deţinută legal a unui/unor exemplar/exemplare de urs brun, indiferent de stadiul de dezvoltare biologică sau de sexul acestuia/acestora, care ameninţă viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor acestora.

Prin extragere prin eutanasiere se înţelege acţiunea umană imediată, specializată, de inducere de către medicul veterinar a morţii rapide si nedureroase, prin injecţie letală efectuată după tranchilizarea totală a unui/unor exemplar/exemplare de urs brun, indiferent de stadiul de dezvoltare biologică sau de sexul acestuia/acestora, care ameninţă viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor acestora.

Durata maximă a intervenţiei este de 24 de ore. Dacă în acest timp nu se realizează obiectivele intervenţiei în totalitate, activitatea se va închide prin completarea şi semnarea raportului de eveniment. Intervenţia imediată asupra exemplarelor de urs se efectuează gradual, începând cu metoda alungării.

În cazul în care exemplarul alungat revine şi poate ameninţa viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor acestora, echipa de intervenţie procedează la tranchilizarea şi relocarea acestuia.

Intervenţia imediată asupra exemplarelor de urs se efectuează gradual, prin analizarea la faţa locului de către echipa de intervenţie a nivelului de risc stabilit potrivit Procedurii privind modul de acţiune a instituţiilor responsabile în gestionarea intervenţiilor în cazul incidentelor generate de specia Ursus arctos (urs brun), mai prevede proiectul.

"Prin excepţie de la prevederile art. 4 şi 5, se regăseşte în situaţia stării de necesitate prevăzută la art. 20 alin.(2) din Legea 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările şi completările ulterioare, persoana care, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în timpul unei acţiuni legale de vânătoare, recoltează prin împuşcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viaţa, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane", prevede un alt amendament adoptat de deputaţi.

Costurile de întreţinere a puilor de urs relocaţi după intervenţia imediată sunt suportate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Sesizarea cazurilor în care este necesară intervenţia imediată se face de către orice persoană, prin apelarea numărului unic de urgenţă 112 sau prin alte mijloace de comunicare prin care poate fi sesizat comitetul local pentru situaţii de urgenţă.

"Nerespectarea dispoziţiilor art. 11 de către persoanele responsabile constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda contravenţională de la 7.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune", mai prevede proiectul adoptat. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Urșii considerați "periculoși" vor putea fi uciși și în afara orașelor. Deputaţii au aprobat legea