Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ursoaica şi puiul ei care frecventau un parc de agrement din Braşov au fost relocaţi. Animalele mai fuseseră capturate în trecut

Ursoaica şi puiul ei, care au terorizat localnicii de lângă un mare parc de agrement din Braşov, au fost capturaţi. De mai bine de o săptămână frecventau locul, în căutare de hrană şi nimic nu mai părea că le sperie pe animale - nici prezenţa oamenilor, nici încercările autorităţilor de a le prinde.

de Redactia Observator

la 07.08.2024 , 08:58

După zile în şir de teroare, braşovenii pot răsufla uşuraţi. Aseară, autorităţile au reuşit să captureze animalele sălbatice. Aceştia au montat ursoaicei un GPS pentru monitorizare, şi atât ea, cât şi puiul au fost relocaţi.

Însă până să ajungă în acest punct, oamenii care locuiesc în zonă au stat cu sufletul la gură în fiecare clipă. Sunt imagini filmate în plină zi, în parcul de agrement Noua din Braşov. Un loc frecventat de localnici şi căutat şi de turişti, în special datorită celui mai mare traseu de aventură din centrul ţării. La câţiva metri de familiile cu copii şi de locul de joacă, o ursoaică şi puiul ei căutau hrană. Cele două animale sălbatice au fost filmate ultima dată în acest loc. Suntem într-unul dintre cele mai frumoase şi frecventate zone de agrement din Municipiul Braşov-Parcul Noua.

Autorităţile s-au chinuit o săptămână să prindă animalele

Vezi și

Autoritățile locale s-au chinuit mai bine de mai bine de o săptămână să prindă animalele. Au evacuat întreg parcul, ba chiar au adus şi o cușcă, însă nicio acţiune părea că nu are rezultat.

"Monitorizăm zona, avem amplasată şi o cuşcă pe care o mutăm şi în funcţie de sesizări şi în funcţie de unde identificăm că ar putea să vină acea ursoaică. Avem deja un acord de relocare, trebuie doar să intre în cuşcă, după care o s-o relocăm într o zonă mai depărtată de localităţi şi, bineînţeles, nu în zona Braşovului pentru că s ar reîntoarce foarte repede. Bineînţeles că nu poate fi separată, puii sunt mici", declară Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria Brașov.

Ambii urşi erau marcaţi deja, semn că au mai fost capturaţi în trecut şi mutaţi. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Ursoaica şi puiul ei care frecventau un parc de agrement din Braşov au fost relocaţi. Animalele mai fuseseră capturate în trecut