Antena Meniu Search
x

ATAC CIBERNETIC la Uzina Automobile Dacia! CELULĂ DE CRIZĂ pe platforma de la Mioveni

Uzina Automobile Dacia din Mioveni a fost azi noapte ținta unui atac cibernetic. Sistemele informatice din uzină au ost serios afectate, blocând total activitatea mai multor secţii robotizate. Pe platforma de la Mioveni, a fost convocată o celulă de criză.

- arges-stiri.ro

Update ora 12:35 - "O parte a activității de producție a Uzinelor Dacia de la Mioveni a fost afectată de disfuncționalități ale sistemelor informatice și mai mulți angajați au fost trimiși înapoi la domiciliu, în cursul dimineţii de sâmbătă, 13 mai. Măsura a fost luată pentru a preveni extinderea disfuncționalităților care, la o primă vedere, sunt o consecință a atacului cibernetic care a avut loc la nivel global", au anunţat oficialii companiei.

Pe platforma de la Mioveni, a fost convocată o celulă de criză care urmăreşte evoluţia situaţiei.

Ştirea iniţială:

Uzina Automobile Dacia din Mioveni ar fi fost azi noapte ținta unui atac cibernetic. Sistemele informatice din uzină ar fi fost serios afectate, blocând total activitatea mai multor secții robotizate. 

Pe acelaşi subiect

Potrivit Antena3, calculatoarele, roboţii şi alarmele de la Uzina Automobile Dacia din Mioveni au picat în unor probleme la sistemul informatic. Deocamdată, nu se ştie dacă acest incident are legătură cu cel mai mare atac cibernetic din istorie.

Sistemul informatic din uzină a picat în noaptea de vineri spre sâmbătă, blocând total activitatea mai multor secţii robotizate.

Astfel, mii de angajaţi care urmau să intre în tura de dimineaţă au fost trimişi acasă.

Direcția de comunicare de la Dacia nu a transmis o informare oficială cu privire la acest incident.

Un val de atacuri cibernetice a afectat vineri zeci de ţări, părând să exploateze un defect dezvăluit în documente divulgate de la Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA). Atacurile au folosit o tehnică cunoscută sub numele de ransomware, care blochează fişierele utilizatorilor cu scopul ca aceştia să plătească o sumă de bani în moneda virtuală Bitcoin.

ME, atacat de hackeri ruşi!

Ministerul român de Externe a fost atacat de hackeri ruşi de elită, care au trimis e-mailuri de tip phishing folosind adrese false ale NATO. Şi alte organizaţii diplomatice din Europa au fost luate la ţintă. Experţii au descoperit că în emailuri erau ataşate documente, care odată ce erau descărcate permiteau acces de la distanţă.

În ţara noastră, specialiştii SRI au dejucat planurile hackerilor şi au reuşit să acţioneze înainte ca viruşii trimişi în căsuţa electronică să fure secrete importante. Însă, ofiţerii SRI atrag atenţia că atacurile cibernetice se vor înmulţi în perioada următoare şi au nevoie de o lege nouă pentru a putea lupta cu hackerii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » ATAC CIBERNETIC la Uzina Automobile Dacia! CELULĂ DE CRIZĂ pe platforma de la Mioveni