Vă mai feriţi de Măgăruş?! Eugen Cristea împlineşte 62 de ani
Cei care se gândesc cu plăcere la programele TV din copilărie, atunci sigur îşi amintesc de "Feriţi-vă de măgăruş"! Actorul Eugen Cristea împlineşte astăzi 62 de ani
![](https://img.observatornews.ro/0/2014/4/18/124009/1397801592961dc7f6.webp?w=430&f=2&v=2)
S-a născut pe 18 aprilie 1952, în Bucureşti, a urmat studii teatrale, absolvind I.A.T.C. din București în anul 1976. În perioada 1976-1980 a jucat la Teatrul Național din Timișoara. Din 1980, joacă pe scena Teatrului Național din București.
În decursul carierei, a interpretat numeroase roluri de film, teatru de televiziune și teatru radiofonic. Este prezentator și realizator de emisiuni TV, regizează și compune ilustrația muzicală a unor piese de teatru.
Emisiunea care i-a adus succesul în rândul copiilor, a fost cea care avea să îi asigure şi notorietatea!
De la prima difuzare, din 1993, "Feriţi-vă de măgăruş!" a făcut multă vreme furori în rândul copiilor. Prezentată de Eugen Cristea, emisiunea ne acapara cu totul în weekend, cu probleme de cultură generală şi probe captivante.
Ce mai conta că măgăruşul era cel care pedepsea? Copiii nu se lăsau deloc intimidaţi de el, iar pentru micii telespectatori, era o adevărată atmosferă de sâmbătă dimineaţă. Ultima emisiune a fost difuzată în 1998, dar Eugen Cristea a rămas pentru noi tot "nenea cu măgăruşul".
La mulţi ani, maestre!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰