Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Val de anchete după ce o fetiţă de 4 ani a fost muşcată de o maimuţă la o grădină zoologică din Suceava

O fetiță de 4 ani a ajuns la spital după ce a fost mușcată de mână de o maimuță pe care a încercat să o hrănească. S-a întâmplat într-o mică grădina zoologică privată din comuna Stroieşti, judeţul Suceava pe care fetiţa o vizita împreună cu familia.

de Angela Bertea

la 01.09.2025 , 13:50

Incidentul a avut loc sâmbătă, 30 august, în jurul orei 14:00, în timp ce copilul se afla în zona spațiului amenajat pentru maimuțe, alături de părinți și de sora sa mai mare, cu care vizita colțul zoologic "Arca lui Noe", din localitatea Zaharești, comuna Stroiești, potrivit Monitorul de Suceava.

În timp ce fetița hrănea maimuțele cu legume a fost mușcată de mâna stângă.

În zonă erau mesaje de avertizare. "Atenție, păstrați distanța, nu băgați mâna prin gard, pericol de mușcătură, nu lăsați copiii nesupravegheați", scria pe o plăcuţă. 

Articolul continuă după reclamă

Fetița a suferit leziuni ușoare, iar cadrele medicale au stabilit ca diagnostic preliminar o "plagă mușcată la mâna stângă". În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de "vătămare corporală din culpă", urmând ca ancheta să stabilească circumstanțele în care s-a produs incidentul.

De incident au fost informate Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Val de anchete după ce o fetiţă de 4 ani a fost muşcată de o maimuţă la o grădină zoologică din Suceava