Video Val de caniculă peste România: sunt anunţate temperaturi de 40 de grade Celsius, la umbră. Măsurile pregătite de autorităţi
Aveţi foarte mare grijă zilele acestea când ieşiţi din casă pentru că ne aşteaptă o săptămână infernală. Începând de mâine, vine canicula peste noi. La jumătatea săptămânii, temperaturile vor ajunge chiar şi la 40 de grade celsius la umbră. Disconfortul termic va depăşi, în fiecare zi, pragul critic. Autorităţile se pregătesc deja să preîntâmpine eventuale probleme.
Sunt luate în calcul mai multe măsuri pentru perioada următoare. În primul rând, serviciul de Ambulanţă ia în calcul suplimentarea personalului pentru zilele următoare dacă va fi necesar. Administraţia publică, primăriile în speţă, discută în aceste zile un set de măsuri astfel încât populaţia să fie cât mai puţin afectată de zilele caniculare care urmează.
Acum, sunt înregistrate 30 de grade Celsius la umbră, în Bucureşti, iar miercuri ne putem aştepta la valori termice cu până la 10 grade mai ridicate. Ar fi bine ca în intervalul 11:00 - 18:00 să evitaţi orice deplasare în afara casei. Dacă totuşi este necesar să ieşiţi, ar fi să purtaţi haine din ţesături naturale şi cât mai lejere, ar fi bine să vă hidrataţi şi să evitaţi efortul fizic.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰