Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vânătorii de munte din Câmpulung Muscel, pregătiți pentru cea mai grea misiune: Afganistanul

Fiecare misiune în teatrul de război este diferită. Orice pas, orice mişcare înseamnă viaţă sau moarte. Diferenţa o face pregătirea.

de Redactia Observator

la 24.02.2018 , 21:14

Fiecare misiune în teatrul de război este diferită. Orice pas, orice mişcare înseamnă viaţă sau moarte. Diferenţa o face pregătirea. De 15 ani, România trimite militari în Afganistan. Şi, la fiecare şase luni, un batalion îl înlocuieşte pe altul. Iar acum, în mijlocul conflictului e şi Plutonul 3 Infanterie, Lions Three. Mai exact, Vânătorii de munte din Câmplulung Muscel. Alături de cei 28 de militari, sunt Sonia Simionov şi Loredana Popovici, care au văzut în ultimele trei luni ce înseamnă pregătirea militarilor şi ce trebuie să facă o echipă de civili ca să surprindă realitatea din zona de conflict, dar şi să revină cu bine acasă.

Echipa: 28 de oameni. Relaţia: încredere deplină. Scopul: efectuarea unui exerciţiu de pregătire pentru război. Misiunea: negocierea cu autorităţile locale. Cadrul: replica fidelă a unui sat afghan şi a traseului până la întâlnirea efectivă. Totul începe cu instruirea din bază. Iar înainte de plecarea în misiune, militarii primesc binecuvânarea.

Scenariul implică roluri. Unii dintre militari reprezintă forţele române. Alţii, autorităţile afghane. Până ca ai noştri să ajungă să discute cu primarul din sat, trebuie să treacă de mai multe. obstacole.

Vezi și

La cinci kilometri distanţă, o altă bază NATO a fost atacată de o rachetă! Ai noştri trebuie să acorde sprijin rapid!

A fost o capcană. Pe drum, maşinile noastre sunt interceptate de talibani - care deschid focul.

Atacul s-a încheiat. Unul dintre atacatori a fost rănit grav. Militarii noştri au ajuns cu bine la destinaţie. După o zi extrem de solicitantă, nimenu nu se odihneşte până când nu se trag concluziile misiunilor executate. Iar această conversaţie este din rubrica: secret de stat!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Vânătorii de munte din Câmpulung Muscel, pregătiți pentru cea mai grea misiune: Afganistanul