CFR ia în calcul două variante în legătură cu accidentul feroviar cu 11 răniţi, din Ploieşti
Cel mai grav accident feroviar din ultimii ani a avut loc în această seară în apropierea gării din Ploieşti. Două trenuri, unul de marfă şi altul de călători, s-au ciocnit frontal. 11 oameni au fost răniţi, iar unul dintre ei a fost adus cu elicopterul la Bucureşti.
Cel mai grav accident feroviar din ultimii ani a avut loc în această seară în apropierea gării din Ploieşti. Două trenuri, unul de marfă şi altul de călători, s-au ciocnit frontal. 11 oameni au fost răniţi, iar unul dintre ei a fost adus cu elicopterul la Bucureşti. Autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţii. Reprezentanţii CFR încearcă să afle cum s-a petrecut accidentul, dar una din ipoteze e de speriat: sistemul de semnalizare nu ar fi funcţionat corect.
Sunt imagini cumplite suprinse imediat după impactul dintre cele două trenuri. Oameni consultaţi pe caldarâm, răniţi căraţi pe tărgi, călători şi copii panicaţi.
În trenul personal care abia plecase din Gara Ploieşti erau 55 de călători. 11 sunt răniţi.
Autorităţile au declanşat imediat planul roşu. Un elicopter a fost trimis la faţa locului pentru a prelua victimele în stare gravă.
Trenul de persoane se îndrepta spre Bucureşti. Circula cu 22 de kilometri pe oră. Din sens opus, un tren marfar trece de semnale şi intră în plin în garnitura cu călători.
Lovitura puternică aruncă de pe şine locomotiva şi doua vagoane în care sunt pasageri. Mecanicul marfarului de 51 de ani este şi el rănit uşor.
Conducerea CFR ia în calcul două variante: fie a fost o eroare a conductorului trenului marfar, fie sistemul de semnalizare nu a funcţionat corect.
Pasagerii povestesc îngroziţi prin ce au trecut.
Unul susţine că "am căzut din picioare. Am căzut şi m-am lovit", iar altul precizează că "am sărit în faţă şi m-am lovit cu partea asta în faţă şi dinţii".
Anchetatorii vor stabili cauzele accidentului considerat cel mai grav din România ultimilor ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰