Observator » Evenimente » "Vierme, handicapat, turbat". Un tată a înregistrat-o pe educatoarea fiului cu un microfon ascuns în ghiozdan

Video "Vierme, handicapat, turbat". Un tată a înregistrat-o pe educatoarea fiului cu un microfon ascuns în ghiozdan

Clara Mihociu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 08.06.2026, 20:16 | Modificat la 08.06.2026, 20:16

Poliţiştii fac anchetă la o grădiniţă din Paşcani, unde mai mulţi copii nu au vrut să mai intre în clasă de frica unei educatoare. Un tată a ascuns un microfon în jucăria fiului său şi a descoperit că femeia îi teroriza pe cei mici. În faţa dovezilor, directoare a încercat să îl convingă să nu o reclame şi i-a promis că va alunge spaima copiilor...cu o îmbrăţişare. 

"Ia uite, ia uite, vii cu capul de aia şi o să crăpi acolo. Nu mă interesează! Să te doară până nu mai poţi!", le spunea educatoarea copiilor. 

Părinţii unui copil de 4 ani au început să bănuiască ceva pentru că, dintr-o dată, fiul lor se trezea speriat din somn, promitea în genunchi că va fi cuminte şi implora să nu fie bătut.

"Am observat că este nervos tot timpul și am remarcat că are anumite cuvinte te bat, treci afară... cuvintele astea nu se folosesc la noi în casă", mărturiseşte mama băieţelului.

Articolul continuă după reclamă

"Ne-am hotărât să mergem să vorbim și cu directoarea și cu învățătoarea. Ni s-a spus că nu este adevărat, copilul exagerează și ni s-a dat un ultimatum că dacă nu ne convine să ne luăm copilul acasă.", explică mama

Reporter: Te-a lovit doamna și te-a dat afară?

Copil: Da. 

Pe acelaşi subiect

Când copilul a venit acasă cu vânătăi pe corp, părinții au ascuns un microfon în ursulețul de pluș pe care băiețelul îl lua cu el la grădiniță.

"Seara după ce l-am luat de la grădiniță am ascultat toate înregistrările, începând de la a-l face vierme, handicapat, turbat.", explică tatăl copilului

După ce părinții au ascultat înregistrările au mers să-i spună directoarei de la grădiniță. În loc să ia măsuri, femeia a încercat să i convingă pe părinți să ascundă totul și să rezolve problema cu o îmbrățișare. 

"A spus că da, într-adevăr s-a greșit, hai să acoperim treaba asta să nu mergem la ISJ. Noi am depus o sesizare la ISJ cu toate înregistrările, am depus plângere penală și la poliție.", relatează tatăl

"Avem nevoie în învățământ de persoane care să-și respecte vocația autentică, aceea de pedagog, de educator și în acest caz se vor aplica toate prevederile pe care astfel de situații le cer.", explică Antonina Bleorț, purtător de cuvânt ISJ Iași

Din păcate, cazurile de abuz în unitățile de învățământ din România nu sunt izolate. Specialiștii le recomandă părinților să fie atenți la comportamentul celor mici și să apeleze la psiholog dacă sesizează schimbări în comportamentul copiilor.