Video Lavrov, reacție ironică în momentul în care a fost întrebat când va înceta războiul cu Ucraina
Un marinar din echipajul navei atacate de drone în Marea Neagră, lângă Sfântu Gheorghe, a murit la spitalul din Tulcea. Situaţia din Marea Neagră este tot mai tensionată. Ucraina acuză Rusia că ameninţă siguranţa alimentară mondială prin atacurile repetate asupra navelor. Speranţele de pace s-au spulberat încă o dată. Şeful diplomaţiei americane s-a întâlnit pentru prima oară cu omologul lui rus, dar discuţiile au durat foarte puţin şi nu au rezolvat nimic.
Marinarul filipinez, în vârstă de 46 de ani, suferise arsuri pe o treime din corp în incendiul care a izbucnit după ce nava lui a fost lovită de trei drone în apropiere de Sfântu Gheorghe. Medicii de la Tulcea au încercat să îl ţină în viaţă, dar problemele respiratorii şi cardiace l-au răpus. Sunt şanse mici să înceteze atacurile Rusiei în Marea Neagră. Secretarul de Stat al Statelor Unite şi ministrul rus de Externe au stat astăzi faţă în faţă, dar discuţiile s-au încheiat fără efect după 35 de minute.
"Nu se poate ajunge la un acord de pace decât dacă ambele părţi sunt de acord. Ucrainenii nu ar fi fost de acord cu el. De aceea, această întâlnire nu a dat rezultate. Aşadar, va trebui să găsim noi propuneri şi idei, pentru că, cu siguranţă, acea propunere nu era acceptabilă pentru Ucraina la momentul respectiv şi nu cred că este acceptabilă pentru ei nici acum", spune secretarul de stat al SUA, Marco Rubio.
Şeful diplomaţiei ruse i-ar fi cerut omologului său american să facă presiuni asupra Ucrainei pentru a se retrage din regiunea Donbas. La final, a plecat nemulţumit şi a refuzat să răspundă întrebărilor.
Reporter: Domnule Lavrov, când va pune Rusia capăt războiului din Ucraina?
Serghei Lavrov: Încă o dată? Vorbeşte mai tare.
Reporter: Rusia ajută Iranul să atace trupele americane?
Serghei Lavrov: Frumoasă coafură.
Uniunea Europeană a adoptat al 21-lea pachet de sancţiuni
După negocierea eşuată dintre ruşi şi americani, Uniunea Europeană a adoptat al 21-lea pachet de sancţiuni, care vizează 90 de bănci din Rusia şi 62 de reţele de criptomonede folosite de oligarhi pentru spălarea banilor. În plus, petrolul rusesc a fost plafonat la 44 de dolari, adică mai puţin de jumătate din preţul la nivel mondial.
Între timp, Ucraina continuă bombardamentele în Rusia - a distrus o rafinărie de mare capacitate. Mai multe regiuni se confruntă cu o criză de benzină şi motorină. Şoferii ruşi stau la cozi kilometrice pentru a alimenta. Pagubele provocate de atacurile Ucrainei se ridică la peste un miliard de dolari.
