Antena Meniu Search
x

Guvernul a adoptat OUG privind Legile Justiţiei

Guvernul a adoptat OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul Justiţiei.

Viorica Dăncilă, despre OUG pe Legile Justiţiei: Azi adoptăm o armonizare a legilor
Viorica Dăncilă, despre OUG pe Legile Justiţiei: Azi adoptăm o armonizare a legilor - Hepta

Guvernul a adoptat OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul Justiţiei.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat că demersul a fost necesar pentru corelarea unora dintre prevederi, pentru preluarea unora dintre recomandările Comisiei de la Veneţia, pentru preluarea unora dintre solicitările CSM.

"Suntem în momentul în care se încheie o perioadă de dezbateri pe cele trei legi ale Justiţiei. A fost publicată şi cea de-a treia, care urmează să intre în vigoare mâine. Pentru corelarea unora dintre prevederi, pentru preluarea unora dintre recomandările Comisiei de la Veneţia, pentru preluarea unora dintre solicitările CSM, pentru alte necesare corelări, Guvernul a adoptat prezenta OUG. Noi considerăm că modificările aduse legilor Justiţiei se vor dovedi benefice pentru justiţie, pentru cetăţeni", a declarat Toader după şedinţa de Guvern. 

Noile modificări la Legile Justiţiei

Pe acelaşi subiect

Ştirea iniţială:

Premierul a anunţat luni că OUG privind legile justiţiei va fi discutată de Executiv, pentru o armonizare a prevederilor legilor, astfel încât să răspundă cât mai bine situaţiilor întâlnite în practică.

"Discutăm în şedinţa de Guvern de astăzi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care punem în acord cele trei Legi ale Justiţiei cu recomandările Comisiei de la Veneţia. Această soluţie a fost discutată în cadrul întâlnirii ministrului Justiţiei, domnul Tudorel Toader, cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, cât şi în întrevederea avută cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Franz Timmermans. 

Cele trei legi ale justiţiei au fost modificate de Parlament, iar aceste modificări au fost validate de Curtea Constituţională şi asigură o mai bună funcţionare a sistemului de justiţie în interesul cetăţenilor. Ceea ce adoptăm astăzi este o armonizare a prevederilor legilor, astfel încât să răspundă cât mai bine situaţiilor întâlnite în practică pentru buna desfăşurare a actului de justiţie. Justiţia din România trebuie să fie garanţia respectării şi apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale românilor, iar abuzurile şi imixtiunile în înfăptuirea actului de justiţie nu sunt şi nu vor fi tolerate", a precizat Viorica Dăncilă.

Astăzi, pe ordinea de zi a şedinţei Executivului nu se regăsea OUG privind Legile Justiţiei.

Textul ordonanţei a fost criticat de Ministerul Public, care, printr-un comunicat transmis duminică seară, a atras atenţia asupra pericolului încălcării ordinii constituţionale prin adoptarea unora dintre modificările propuse.

Şi liderul senatorilor PSD Şerban Nicolae s-a declarat foarte nemulţumit de proiectul de OUG, apreciind că documentul este "ceva foarte bizar" şi că Toader ar trebui să explice parlamentarilor unde au greşit, ce anume ar fi inaplicabil şi de ce este nevoie de o ordonanţă de urgenţă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Observator » Evenimente » Guvernul a adoptat OUG privind Legile Justiţiei