Video Vlad Pascu ar putea scăpa uşor după ce i-a omorât pe cei doi tineri în staţiunea 2 mai. Părinţii victimelor, revoltaţi de decizia instanţei
Vlad Pascu, tânărul care a condus drogat şi a ucis doi tineri în luna august în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat cu mașina în ei va fi judecat pentru ucidere din culpă și fugă de la locul accidentului. Părinţii Robertei, tânăra care murit în urma accidentului sunt revoltaţi că nu s-a schimbat încadrarea, în omor, aşa cum au solicitat prin avocaţi.
Dosarul a trecut de camera preliminară, acest lucru însemnând că judecătorii au instrumentat probele şi urmează să fie judecat pe fond. Nu a fost însă stabilit un termen.
Familia Pascu, trimisă în judecată de DIICOT
Întreaga familie Pascu a fost trimisă în judecată de DIICOT într-un alt dosar: Vlad Pascu pentru consum şi trafic de droguri, Miruna Pascu - mama lui, pentru că ar fi încercat să influenţeze unii martori în dosar, spun anchetatorii care au şi adus probe în acest sens, iar tatăl său- Claudiu Pascu, pentru nerespectarea armelor şi muniţiilor.
Vlad Pascu, tânărul de 19 ani, a provocat un accident mortal în localitatea 2 Mai, în data de 19 august. Atunci 2 tineri au murit, iar alţi 3 au fost răniţi. De atunci este în arest preventiv, deşi avocaţii lui au încercat de mai multe ori să schimbe măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu, însă de fiecare dată judecătorii au respins această solicitare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰