Wizz Air introduce o nouă rută din luna noiembrie. Zborurile vor fi operate de două ori pe săptămână, iar prețurile încep de la 119 lei
Operatorul aerian Wizz Air anunță introducerea unei noi rute, începând din luna noiembrie. Zborurile către noua destinație vor fi operate de două ori pe săptămână, iar prețurile încep de la 119 lei.
Așadar, Wizz Air îşi va transfera zborurile din Bucureşti către Edinburgh pe Aeroportul Glasgow, care deserveşte cel mai mare oraş al Scoţiei, începând cu 14 noiembrie. Potrivit unui comunicat al companiei, biletele pentru noua destinaţie sunt acum disponibile online pe wizzair.com şi prin intermediul aplicaţiei pentru mobil, începând cu 119 lei. Zborurile vor fi operate de două ori pe săptămână, luni şi vineri.
Luni și vineri, zborurile către Glasgow
Cel mai mare oraş al Scoţiei şi al treilea ca mărime din Marea Britanie, Glasgow este un important centru economic şi de afaceri în regiune, precum şi un adevărat centru cultural şi academic, care s-a dezvoltat de-a lungul anilor datorită universităţilor sale sau numeroaselor muzee, palate, galerii de artă, festivaluri şi evenimente. Numele oraşului se poate traduce prin "loc verde", deoarece acesta găzduieşte multe parcuri şi spaţii verzi minunate.
"Ne străduim permanent să oferim cea mai convenabilă şi diversificată reţea de rute din România. Glasgow este cea mai nouă destinaţie din Bucureşti, de care pasagerii se pot bucura acum datorită tarifelor mici, la bordul aeronavelor noastre moderne. Aşteptăm cu nerăbdare să ne întâmpinăm pasagerii din România pe zborurilor noastre sustenabile către Glasgow, din luna noiembrie", a declarat Zsuzsa Trubek, Corporate Communications Manager la Wizz Air, potrivit Agerpres.
Compania aeriană ultra-low-cost operează o flotă de 186 de aeronave Airbus A320 şi A321. Wizz Air este listată la Bursa de Valori din Londra.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰