Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zeci de polițiști și jandarmi păzesc spitalul unde se află sicriul lui Ion Iliescu

Ion Iliescu, fostul președinte al României, a murit ieri la Spitalul Agrippa Ionescu din Capitală. Trupul neînsuflețit va fi depus astăzi în sala Unirii de la Palatul Cotroceni. Fostul preşedinte avea problema cu inima de mai bine de 20 de ani, a trecut prin mai multe intervenţii chirurgicale şi avea cinci stenturi. Ultima sa apariţie publică a fost acum 7 ani, când a venit la Parchetul General, inculpat în dosarul Revoluţiei. 

de Redactia Observator

la 06.08.2025 , 08:26

Ion Iliescu Zeci de polițiști și jandarmi păzesc spitalul unde se află sicriul lui Ion Iliescu - Profimedia

Forțe importante de ordine se află la Spitalul Clinic de Urgență „Agrippa Ionescu" unde se află sicriul cu trupul fostului președinte Ion Iliescu. Zeci de polițiști și jandarmi supraveghează zona în pregătirea ceremoniei funerare de stat.

Sicriul va părăsi spitalul miercuri dimineața la ora 8.30 și se va îndrepta spre Palatul Cotroceni, unde va fi depus în Sala Unirii pentru priveghiul de stat.

Sicriul fostului președinte Ion Iliescu, depus miercuri la Palatul Cotroceni

Articolul continuă după reclamă

Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu va ajunge miercuri la Palatul Cotroceni, unde va fi depus în Sala Unirii, potrivit programului funeraliilor de stat anunțat de Guvern.

Carul mortuar va pleca miercuri la ora 8.30 cu sicriul fostului președinte al României, Ion Iliescu, de la spitalul „Agrippa Ionescu” către Palatul Cotroceni. Acesta se va deplasa pe traseul: Strada Arhitect Mincu - Bdul Kiseleff - Piața Victoriei - Bdul Lascăr Catargiu - Piața Romană - Piața Universității - Bdul Regina Elisabeta – Bdul Mihail Kogălniceanu – Pod Eroilor – Bdul Eroii Sanitari – Bdul Gheorghe Marinescu

La ora 9.00 Cortegiul Funerar va intra în curtea Palatul Cotroceni pe Poarta Marinescu, unde este întâmpinat de Garda de onoare. Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” prezintă onorul. La ora 9.08 sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte al României Ion Iliescu va fi depus pe catafalc în Sala Unirii. La ora 9.10 militarii intră în Gardă Onor la Catafalc La ora 9.15 va avea loc un scurt moment religios Între orele 9.30 – 12.30 are loc ceremonia de prezentare a condoleanțelor de către înalți oficiali. Se va semna în Cartea de Condoleanțe, amplasată în Salonul Florilor.

Programul complet al funeraliilor

Între orele 13.00 - 18.00 cetățenii vor putea prezenta condoleanțe. Accesul se va face pe la Intrarea Registratură din Bd. Geniului (Zona Statuii Leu), iar ieșirea pe la Poarta Muzeu din Șoseaua Cotroceni. Publicul poate depune flori sau lumânări doar în spațiul special amenajat din fața Palatului Cotroceni, în parcarea Administrației Prezidențiale din Bd. Geniului.

La ora 18.30 are loc prezentarea condoleanțelor de către foști colaboratori și apropiați, iar la 19.00 are loc un moment religios (Rânduiala Slujbei Stâlpilor) La ora 20.00 se încheie procesiunea.

Pe timpul nopții de miercuri spre joi, se va asigura Gardă la Catafalc de către Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Ziua de joi, 7 august, este declarată zi de doliu național și se vor respecta prevederile legale privind zilele de doliu național pe teritoriul național si la misiunile diplomatice ale României. Joi, între orele 09.00-09.50 sosesc invitații. La ora 10.00 are loc un scurt moment religios, la 10.10 are loc ceremonia Gărzii la Catafalc, la ora 10.15 va fi un moment de reculegere, iar la 10.16 are loc ridicarea de pe catafalc a sicriului. Sicriul este purtat spre ieșirea oficială din Palatul Cotroceni (traseu: Sala Unirii - Galeria Basarabilor - Holul de Onoare – Copertină). La Copertină sunt prezente Șiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forțelor Armate precum şi Muzica Militară (trompet) pentru Onor. Se trage clopotul de la Biserica Cotroceni.

La ora 10.20, cortegiul pleacă de la Copertină și are loc deplasarea cortegiului funerar spre Biserica Cotroceni. Între orele 10.30-11.30 are loc oficierea slujbei religioase de înmormântare. La ora 11.15 are loc intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu, iar la 11.35 Cortegiul Funerar pleacă din Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni - Poarta Marinescu. La ora 11.40 Gardă de Onoare - Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul" - Platoul Marinescu. Garda prezintă ultimul onor - înclinarea drapelului. Se intonează Imnul Național al României. Cortegiul va trece prin fața Gărzii.

Deplasarea cortegiului va avea loc pe traseul Bdul Gheorghe Marinescu, Bdul Eroii Sanitari - Bdul Eroilor – Strada Bagdasar - Șoseaua Panduri – Bdul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bdul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea 3.

Sosirea cortegiului funerar la Cimitirul Militar Ghencea III, unde are loc ceremonia de înmormântare. Sicriul este amplasat la intrarea în cimitir pe un afet de tun. Are loc formare cortegiului funerar și prezentarea onorului.

Înhumarea are loc în prezența familiei și apropiaților.

Reguli de acces pentru prezentarea condoleanțelor la Palatul Cotroceni

Cei care participă trebuie să aibă o ținută sobră / de funeralii, culori închise. Accesul se efectuează doar în baza documentului de identitate. Pentru acordarea accesului în incinta Complexului „Palat Cotroceni”, publicul se supune unui control de securitate individual și al bagajelor, la solicitarea personalului de securitate.

Este interzis accesul copiilor sub 14 ani. Sunt strict interzise vorbitul la telefon, fotografierea și filmarea, din respect pentru solemnitatea momentului. Este interzis accesul cu obiecte periculoase, arme, rucsacuri mari, valize, sau bagaje mari sau alte obiecte care pot îngreuna accesul și afecta siguranța vizitatorilor. Este interzisă folosirea aparatelor de fotografiat, a telefoanelor mobile sau a altor instrumente electronice. Nu va fi permis accesul persoanelor care încalcă sau nu respectă regulile protocolare şi de comportament. Publicul poate depune flori sau lumânări doar în spațiul special amenajat din fața Palatului Cotroceni, pe trotuarul din Bd. Geniului.

Persoanele prezente la Palatul Cotroceni pentru prezentarea condoleanțelor şi a omagiului la catafalc, sunt rugate să respecte următoarele reguli:

  • Păstrarea solemnității şi a liniștii pe toată durata prezentării condoleanțelor, în interiorul Palatului Cotroceni.
  • Să respecte măsurile de ordine interioară şi să coopereze cu personalul specializat al SPP pe timpul verificărilor de securitate care se vor efectua în curtea și în interiorul Palatului Cotroceni.
  • Să respecte orarul activităților și traseul de deplasare stabilit de organizatori, precum și indicațiile personalului specializat al Administrației Prezidențiale și al Serviciului de Protecție și Pază
  • Să nu aducă obiecte personale (volume, scrisori, ilustrate, documente sau fotografii).
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Evenimente » Zeci de polițiști și jandarmi păzesc spitalul unde se află sicriul lui Ion Iliescu