Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Zidul segregării" din Baia Mare va fi demolat. Povestea celebrului gard înalt de 3 metri a făcut înconjurul lumii

Controversatul zid construit în jurul a două blocuri cu locatari romi din Baia Mare, va fi demolat, potrivit unei sentinţe judecătoreşti. Construcţia a fost ridicată în 2011 şi a stârnit imediat revolta militanţilor pentru drepturile omului. În plus, subiectul a făcut înconjurul lumii, fiind preluat de presa internaţională. Decizia luată ieri nu este însă definitivă şi poate fi contestată în 30 de zile.

de Simona Vasiac

la 23.05.2023 , 15:03

Potrivit sentinței judecătorești, acest zid ar urma să fie dărâmat în aproximativ 3 luni, iar dacă nu se va întâmpla asta, magistrații au dat mână liberă asociației care a câștigat procesul împotriva Primăriei Baia Mare să dărâme zidul pe cont propriu.

Gardul de la Baia Mare va fi demolat 

Zidul a fost construit în anul 2011 și, încă de atunci a atras o serie de nemulțumiri.

Vezi și

În acel an, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a sancționat Primăria municipiului Baia Mare cu 6.000 de lei.

Celebrul zid a fost subiect atât în presa națională, cât și în cea din străinătate. La auzul veștii, localnicii spun faptul că zidul îi ajută, deoarece îi împiedică pe copii să sară în stradă, în fața mașinilor, dar îi și protejează de  mizeriile care vin de după blocuri.

Construcţia zidului a durat aproximativ două luni, iar costurile au fost acoperite din bugetul local.

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » "Zidul segregării" din Baia Mare va fi demolat. Povestea celebrului gard înalt de 3 metri a făcut înconjurul lumii