Video Ziua Naţională, sărbătorită la bordul avionului. Momentul în care zeci de pasageri încep să cânte în cor "Noi suntem români"
Românii s-au asigurat că sărbătoresc aşa cum se cuvine Ziua Naţională, chiar şi la mii de mtri altitudine. Sute de persoane au cântat în cor "Noi suntem români" la bordul unui avion al companiei Wizz Air, acompaniaţi de mai mulţi muzicieni. Momentul a fost filmat de unul dintre ei şi a devenit imediat viral.
Un videoclip care surprinde zeci de români cântând la unison "Noi suntem români" la bordul unei aeronave a devenit viral în scurt timp. Printre pasageri se aflau membrii ansamblului folcloric "Dor Românesc" care şi-au scos vioarele, trompetele şi acordeoanele şi au început să cânte o piesă patriotică.
Toţi pasagerii cursei au cântat în cor
În scurt timp, li s-au alăturat toţi cei din jur. Indiferent de vârstă, toţi românii din avion şi-au unit vocile şi au cântat cu patos "Noi suntem români", scrie Monitorul Cluj.
"La mulți ani ROMÂNIA! De sus dintre nori, cu toții ți-am adus cântecul Neamului nostru românesc, făcându-l să răsune peste zări! Mâine ne întâlnim în Piața Constituției din fața Parlamentului, unde la cel mai mare Târg de Crăciun din România, pe scena mare, voi aduce cântecul năsăudean, ce a însoțit istoria zbuciumată a Neamului…", a scris pe pagina sa de Facebook Alexandru Pugna, managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, cel care a realizat filmarea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰