Video 4 români mor în fiecare oră de la AVC. Cum arată o gardă la Neurologie, unde ajung şi pacienţi de 37 de ani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
În România, salvarea vine ba prea târziu, ba deloc şi rareori la timp. Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea prin accident vascular cerebral și pe ultimele locuri când vine vorba de salvarea pacienților. Statisticile sunt cumplite: patru vieți pierdute din cauza unui AVC în fiecare oră. Motivul? O patologie a sistemului medical: lipsesc diagnosticele, lipsesc paturile, dar cel mai des lipsește interesul. Până și pionierii care vor să schimbe sistemul au ajuns la capătul puterilor. Echipa Observator a fost într o gardă de infarct pentru pacienţii cu AVC.
"E găsit căzut în curte pe la ora 8 jumătate-9. L-a adus familia cu maşina proprie. Au ajuns la Sfântul Ioan, dar fiind pe picioare proprii, cumva au stat să aştepte la UPU. Pe noi ne-au sunat în jurul orei 2, că pare că-i accident vascular cerebral cu hemipareză stângă", a povestit Paul Findrihan, medic specialist neurologie la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare (INNBNB).
Bărbatul ajunge cu AVC la Institutul de Neurologie din Capitală după mai bine de opt ore de când i s-a făcut rău. Mult prea târziu pentru a se interveni "în fereastră", așa cum numesc medicii intervalul critic în care viața mai poate fi recuperată.
Tromboliza este o procedură care poate salva un astfel de pacient, dacă diagnosticul este pus rapid şi medicamentele sunt administrate în timp util. "Timpul înseamnă creier" - este regula după care se ghidează medicii care intervin în cazul accidentelor vasculare sau a anevrismelor cerebrale. Fiecare minut de întârziere condamnă pacientul la o viață cu sechele permanente. Pe harta României, salvarea este o loterie.
"Aproape jumătate din sud-estul ţării a rămas fără gardă de neurologie şi fără medici neurologi", a declarat Mirabela Manea coordonator Unitatea de Urgenţe Neurovasculare, INNBNB.
Fără specialiști în teritoriu, semnele unui AVC devin invizibile, iar pacienții pierd cele 4 ore de aur, timpul maxim care se poate scurge de când un cheag de sânge blochează o arteră care alimentează creierul cu oxigen.
AVC la 37 de ani
Un tânăr a avut cel mai prețios aliat: viteza. A ajuns la urgențe în mai puțin de două ore, dintr-un judeţ de lângă Capitală.
-
Pacientul refuzat de spitalele din Capitală, salvat la Călăraşi de o echipă care operează cu resurse minime
-
Medicii care au învins sistemul pentru a putea salva vieţi. Spitalul i-a dat afară, acum operează gratis
-
O zi de gardă la spitalul care preia toate cazurile de infarct din București. Unii pacienți mor în ambulanță
Medic: Există factori agravanţi cum ar fi hipertensiunea arterială.
Reporter: La 37 de ani?
Medic: La 37, pusee de hipertensiune.
Practic un vas de sânge din creier, dilatat anormal, s-a rupt şi a produs o hemoragie intracraniană. Medicii au reuşit să intervină prin embolizare, o procedură care opreşte alimentarea cu sânge în zona afectată.
"Sunt şi şanse să scape complet recuperat", a spus medicul.
Două ore mai târziu, pacientul era aproape recuperat. Pe patul de la Terapie Intensivă, s-au schițat primele semne ale victoriei.
Tânărul lucra la ferma familiei şi nu credea că va mai apuca să se întoarcă întreg.
"Am încercat să prind nişte oi de dimineaţă, am alergat după ele, am căzut şi n-am mai avut putere.
La durerea care era, mă gândeam că-i mult mai rău", a mărturisit Mihai Petrică, pacient cu anevrism rupt.
Centru de radiologie intervenţională
Doctorul Răzvan Stănciulescu este unul dintre vânătorii de secunde care forțează "fereastra". A fost într-un centru din Hamburg unde a învăţat cum să pună pe picioare un centru de radiologie intervenţională. A pus în practică şi el la institut în urmă cu trei ani, dar s-a lovit rapid de zidul sistemului românesc.
"Crezând că dacă am motivaţia necesară şi dorinţa de-a face lucruri bune, lucrurile o să se desfăşoare conform planurilor. Realitatea din teren e un pic mai dură", a spus Răzvan Stănciulescu şef secţie Radiologie Intervenţională, INNBN.
Bilanțul supraviețuirii arată spectaculos: 100 de pacienți salvați prin trombectomie doar în acest an, de la zero acum trei ani. Dar tot nu e suficient. Două astfel de centre există în Capitală în sistemul public. La Spitalul Universitar şi la Institutul de Neurologie. La ambele, medicii vin de acasă atunci când e nevoie.
"În aceşti trei ani nu numai că am fost on call, dar on call-ul a fost şi voluntar", a mai spus Răzvan Stănciulescu.
Fără sacrificiul lor...
"Fie rămâneau cu dizabilităţi severe, fie îşi pierdeau viaţa", susţine Răzvan Stănciulescu.
Eroismul epuizează
Lucrează noaptea fără asistenți, iar dimineața intră în tură normală. Dincolo de oboseală, cel mai tare dor birocrația și ostilitatea unui sistem care pare că își sabotează propriii salvatori.
"Încerci să faci bine şi cu toate astea ...nu că nu eşti apreciat, nu eşti lăsat să faci", a spus Răzvan Stănciulescu.
Cazurile la limita imposibilului ajung pe umerii neurochirurgilor cu experiență. Însă aceștia sunt din ce în ce mai puțini. Presiunea sistemului şi a rudelor le omoară şi curajul şi interesul.
"Există un climat prin care toţi doctorii, nu numai cei din provincie, dar inclusiv colegii mei din Bucureşti se feresc să trateze cazuri foarte grave. Familia are un sentiment de revoltă şi se îndreaptă împotriva doctorului. Au început să practice medicina defensivă. Ceea ce este extrem de păgubos pentru medicina românească, care nu a fost defensivă nici măcar în perioada comunistă", a mărturisit Corneliu Toader, managerul Institutului de Neurologie.
În timp ce spitalele de provincie capitulează din lipsă de linii de gardă și aparatură, Capitala este sufocată. Iar în interiorul Institutului, deficitul de personal transformă fiecare tură într-un front de luptă.
"Avem foarte mari probleme şi noi, asistente, infirmiere, brancardieri, pentru deficitul este major, iar cei care suntem încercăm să facem munca şi celor care au ales să nu mai rămână în spital", a mai spus Mirabela Manea.
Selecţia pacienţilor
Când resursa umană e la pământ, apare cea mai cruntă realitate: selecția pacienților.
"Doresc să transfere bolnavi care sunt înafara resurselor terapeutice. Care vin şi ocupă un pat în Terapie Intensivă într-un spital din Bucureşti care ar putea fi destinat unui bolnav care are şanse", precizat Corneliu Toader.
"Este foarte greu acest lucru, presiunea lor poate fi mare, le explicăm şi nu pot să înţeleagă", a spus şi Mugurel Rădoi, şef Secţie Neurochirurgie, INNBNB.
România nu are niciun centru de excelenţă, deşi ar fi nevoie de 10. Şi nici nu face nimic pentru asta. Institutul de Neurologie este pavilionar. Sunt clădiri între care pacienţii sunt plimbaţi în ambulanţe, pe tărgi sau pe jos pentru investigaţii.
"Ar trebui să facem altă construcţie. Nu se poate. Din păcate ele trebuie refăcute de la 0.
ATI-urile sunt blocate", a declarat Mugurel Rădoi.
Sub această presiune inumană, liniile de gardă cedează fizic.
"Din cauza stresului, înafară de burnout pot apare hipertensiuni, pot apare stări de leşin, am avut personal care a leşinat, dar şi-a revenit şi-am zis treci înapoi", a povestit Daniela Roşu medic primar, şef Secţie ATI.
Un sistem care își devorează salvatorii și pacienții deopotrivă.
