Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bordea și Cortea, povestea dincolo de scenă: "Aventură pentru mine era să spăl casa pe afară. Găsește vaca"

Sunt comedianţi şi influenceri. Câştigătorii America Express şi premianţi la umor. Bordea şi Cortea, nume sinonime cu aventura şi hazul. Pentru că niciodată nu spun "nu", i-am provocat pe cei doi la o nouă aventură... de data aceasta pe mare. 

de Redactia Observator

la 03.12.2023 , 20:55

Când tratezi viaţa ca pe o scenă de comedie, fiecare clipă devine un prilej de a râde din toată inima. Acest reportaj nu este un pamflet. Este, de fapt, o bucată de viaţă, aşa cum e ea: nu mereu lină, niciodată previzibilă, dar întotdeauna plină de motive să o iubeşti. Totul e să le vezi. 

Aceşti doi băieţi care aproape ştiu să înoate, cu care ne-am încumetat într-o zi de toamnă, pe un velier, în mijlocul mării, au adrenalina în sânge. Şi o regulă simplă: atunci când ai în faţă un val foarte mare sau chiar o furtună, bucură-te de aventură. 

  • Trebuie atacate valurile, trebuie atacate, deci, să nu te vadă. În caz că ne răsturnăm, să va țineți telefoanele deasupra apei, nu avem cum să cerem ajutor altfel. 
Vezi și

Li se spune Bordea şi Cortea, pe numele lor adevărate... Cătălin Bordea şi Nelu Cortea

Pe acelaşi subiect

Unu-i moldovean, unul ardelean. Nu e începutul unui banc. E povestea lor, dincolo de scenă. Sunt prieteni, actori, comedianţi şi marii câştigători ai sezonului trecut America Expres, un show sinonim cu aventura. 

Să duci doi comedianţi pe mare şi să te aştepţi să iasă ceva serios...nu e chiar planul perfect. Revenim cu picioarele pe pământ, în portul Limanu. Şi pornim într-o nouă călătorie, înapoi în timp. 

  • Reporter: Ce însemna aventură pentru voi în copilărie?
  • Cătălin Bordea: Aventură pentru mine era să spăl casa pe afară, mă punea să spăl casa pe afară. După aia aveam o aventură, găsește vaca. Era cireadă, eu nu știam care e, toate erau la fel. Chiar mă jucăm pac pac când eram mic. Făceam din bețe chestii și ne jucăm pac pac și era o aventură întreagă. Eu am crescut la țară, nu aveam tabletă, telefoane, nu aveam nimic.
  • Nelu Cortea: Eu mergeam la vânătoare când eram mic, la 10 ani. Eram vai de capul meu, culmea, mergeam pentru carne. Nu mergeam de distracție, eu chiar voiam să mănânc carnea aia, chiar o mâncam. O mâncăm acasă, că doar nu eram animal.​

O aventură a fost, de fapt, toată viaţa lor. Fără să fi ştiut unul de altul

După care, destinul, sau poate tot aventura, a făcut ca ei sa se întâlnească. Şi de atunci, e o aventură la dublu. Doi actori de comedie care îşi iubesc meseria, publicul şi România. Pentru că nicăieri în lume nu se râde atât de bine ca la noi. Şi de noi. 

  • Reporter: Ce înseamnă România?
  • Nelu Cortea: Înseamnă acasă, în primu rând, oricât am merge, că noi mergem și afară cu show-uri și oricât am sta, abia așteptăm să ne întoarcem acasă.
  • Cătălin Bordea: România pentru mine chiar înseamnă ospitalitate. Ospitalitatea românească chiar este fantastică. Și am auzit o poveste de la un prieten care chiar asta cred că înseamnă România... au rămas cu mașina in până undeva într-un sat și se chinuiau să schimbe, să nu știu ce. Și cum se chinuiau ei să schimbe și erau supărați și erau cătrăniți și erau obosiți, a venit o doamnă din satul respectiv cu un lighean de gogoși cu vanilie deasupra și le-a dat. Și atât de bine s-au simțit. Știi, de nicăieri a venit o doamna așa - ba, v-am văzut că aveți probleme, v-am făcut niște gogoși și mi s-a părut absolut fantastic. Căldura asta românească și ospitalitatea românească.
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Exclusiv Observator » Bordea și Cortea, povestea dincolo de scenă: "Aventură pentru mine era să spăl casa pe afară. Găsește vaca"