Video EXCLUSIV. Reproșurile din copilărie care ne urmăresc la maturitate. Povești de viață și lecții pentru părinți
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Spune-mi ce fel de părinţi ai ca să-ţi spun ce fel de adult ai ajuns. Educaţi cu reproşuri, critică permanentă şi lipsă de susţinere şi încurajare, mulţi oameni ajung să aibă o imagine de sine fragilă, să nu se creadă niciodată suficient de buni şi să trăiască permanent cu teama că vor greşi. Pentru că valoarea lor a fost mereu dată de cât de bine fac lucrurile. Vedem poveşti de viaţă, dar şi de ce e important să nu îi mai comparăm pe cei mici într-un material exclusiv Observator 16.
"Eu văd acest lucru ca pe un mod al lor de a comunica și de a-și dori mai mult de la copiii lor. Mai târziu, însă, s-a transformat în dorința mea de a face și mai mult, ca și cum nimic nu ar fi vreodată suficient. Am înțeles că am greșit și care ar fi fost varianta mai bună, dar poate că mi-a lipsit mai ales să mi se spună: «Am încredere în tine, o să rezolvi, o să fie totul bine». Unele critici pot fi nesemnificative, însă altele mă pot afecta foarte mult și pot avea nevoie de câteva zile pentru a-mi reveni. Aici intervine lucrul cu mine însămi", a spus Larisa, în vârstă de 31 de ani.
De 3 ani, Larisa îşi pune pe hârtie, într-un jurnal, gândurile şi fricile. Spune că astfel îşi înţelege mai bine nu doar vocea interioară, ci şi pe părinţii care au criticat-o constant în copilărie. În cazul ei, perfecţionismul şi teama de a greşi sunt mecanismele de adaptare la modul în care a fost educată. Pentru Andreea, în schimb, cele mai multe urme le-au lăsat comparaţiile cu alţi copii. La 41 de ani, recunoaşte că a ajuns să fie la fel de critică în relaţiile cu ceilalţi.
"Mă făceau să simt că greșesc mereu și că nu sunt importantă. Nu mă simțeam bine. Îmi doream să fiu apreciată de mama și să îmi arate că sunt suficient de bună. M-a afectat, pentru că, în mod natural, îmi vine și mie să procedez la fel. Îți dai seama de acest lucru din interacțiunile cu ceilalți, fie că este vorba despre relații de iubire sau de prietenie. Acum avem mai multe resurse decât au avut părinții noștri. Putem să ne documentăm și să alegem să facem lucrurile diferit", a afirmat Andreea, în vârstă de 41 de ani.
De ce părintele sever era considerat un părinte "serios"
"Părintele considerat serios era, de obicei, părintele sever. Probabil că mulți dintre noi am crescut în familii în care am învățat acest model, iar apoi este foarte greu să renunțăm la el în felul în care ne creștem copiii, în viața de zi cu zi. În general, nici lauda nu era foarte bine văzută. Modestia reprezenta un fel de capital social", a spus sociologul Alex Dincovici.
Psihologii spun că un copil care se teme să greșească nu devine mai responsabil, ci mai nesigur. În loc să experimenteze, devine preocupat să nu greşească. În loc să ia decizii, se uită la alţii pentru răspunsuri. Va creşte cu teama că o greşeală îl poate face mai puţin iubit. Astăzi, mulţi părinţi pornesc la drum cu ideea că nu vor repeta greşelile părinţilor lor. Şi totuşi o fac. Din cauza tiparelor din subconștient, sub presiune sau oboseală, creierul apelează la singurul model pe care îl cunoaște deja.
Studiile arată că aproximativ 60% dintre părinți recunosc că își compară copilul cu alți copii de aceeași vârstă, iar cercetările atrag atenția asupra modului in care e oferit feedbackul. si anume critica permanentă duce la pierderea încrederii în sine
Un copil criticat mereu devine nu doar un adult cu o imagine de sine fragilă, ci şi unul care se judecă aspru şi căruia îi este frică să-şi asume riscuri. Nu sunt însă singurele semne, spun psihologii. Dacă te simţi responsabil pentru emoţiile celorlalţi, te scuzi continuu sau accepţi cu greu un compliment, ai fost crescut de părinţi excesiv de critici.
Încurajarea îi ajută pe copii să se simtă acceptați
"Încurajarea îi ajută să se simtă acceptați din punct de vedere emoțional, în timp ce critica le poate pune anumite bariere și îi poate face să evite zonele pe care le percep ca fiind neacceptate". "Vorbim cât mai calm și încercăm să le explicăm. Nu știu dacă reușesc de fiecare dată să evit critica, dar mă străduiesc să îi explic cât mai mult fără să îl critic. Puterea exemplului este foarte importantă", au spus oamenii.
"Există și oameni care transformă o relație ce ar trebui să fie, de fapt, una bazată pe iubire într-o relație de evaluare. Copilul devine un proiect care trebuie să aibă permanent activități și meditații, iar noi considerăm că trebuie să îl dezvoltăm continuu. Aici, critica directă a fost înlocuită de presiunea performanței, iar aceasta este puțin mai greu de suportat, pentru că vocea respectivă ajunge să fie interiorizată: «Trebuie să fac mai bine, mai mult». Nici măcar nu mai este nevoie ca părinții să critice, în momentul în care rezultatele după care ești evaluat îți arată că există alții mai buni decât tine", a spus sociologul Alex Dincovici.
În concluzie, un copil nu ar trebui să simtă că trebuie să fie "perfect" ca să fie valoros. Când îi arătăm că este iubit indiferent dacă reuşeşte sau greşeşte, îi oferim practic cea mai solidă bază pentru viitor. Căci pentru un copil, iubirea nu se câştigă, ci pur şi simplu există.
