Video Românii deja îşi fac planuri de vacanţă pentru 2027. Reduceri de 70% îi determină să facă rezervările din timp
Unul din zece români îşi plăteşte vacanţa cu mai bine de jumătate de an înainte. Reduceri de până 70% îi determină să se organizeze din timp. Vacanţele de pe litoralul litoralul românesc deja au cereri pentru vara lui 2027. Preţurile considerabil mai mici vin însă cu o condiţie clară, plata se face integral şi nerambursabil.
"Cardul de vacanţă. Weekendul acesta? De vineri, de mâine? Deci modificăm sejurul, da?"
Românii îşi fac deja planurile de vacanţă. Dar nu pentru Crăciun, Revelion sau Paşte, ci pentru vara viitoare. Hotelierii de la malul mării îi atrag cu reduceri considerabile. Cele mai mari discounturi sunt în sudul litoralului.
Reduceri de până la 74% pentru vacanţe
Pentru perioada 15-22.06, pentru o rezervare pentru doi adulţi şi un copil de 7 ani, valoarea reducerii este de 74%. Pentru acest sejur se va plăti suma de 1110 lei.
"Facilităm în perioada asta rezervările la acelaşi tarif de care au beneficiat în sezonul trecut. 70% avem în sudul litoralului. În staţiunea Mamaia, reducerile sunt de până la 30%", explică Ștefan Necula, manager agenție de turism.
În Mamaia, la un hotel de 4 stele, plata integrală în luna ianuarie aduce 20% reducere. Dacă vacanţa se achită până in martie, discountul este de 15%. Plata în luna aprilie vine cu o reducere de 10%.
"Poate achiziţiona un sejur în plin sezon la 500 de lei pe noapte, în loc să achite 650 de lei pe noapte, dacă ar achiziţiona atunci, la recepţie", menţionează Elena Drăghici, manager hotel.
Şi, totuşi, puţin români aleg ofertele early booking.
Turist: În Bulgaria, anul acesta, 25% reducere. A fost foarte bine.
Reporter: Deci aţi plătit integral în ianuarie şi v-aţi dus când?
Turist: În august.
Reporter: Aţi simţit reducerea?
Turistă: Se simte, bineînţeles, cum să nu? Iată dovada, că am mai făcut încă un sejur la mare în toamnă.
De ce unii turişti nu aleg opţiunile de early booking
"Nu-mi place să-mi planific ceva care o să fie peste câteva luni. Când a început pandemia, aveam planificate vreo două concedii şi, din păcate, s-au anulat", spune o tânără.
Persoană: Nu planificăm, instantaneu.
Reporter: Credeţi în aceste reduceri early booking?
Persoană: Nu prea.
"Doar cu avioanele. Avioanele dacă nu le luăm cu 6 luni, un an înainte, e usturător rău de tot", spune un turist.
"În general, avem călătorii planificate", spun turiştii din Polonia, care au plătit cu o lună înainte.
"Atunci când suntem siguri când avem anul următor concediul, ne luăm din vreme vacanţa. Nu te duci pe last minute, când iei ce găseşti", explică Cristian Bărhălescu, preşedinte ANAT.
Instabilitatea financiară şi neîncrederea fac ca românii să nu profite prea mult de ofertele early booking. Doar 10% din vacanţe sunt planificate din timp, în România. Faţă de ţări precum Grecia, Turcia sau Bulgaria, unde 30% din concedii sunt plătite integral şi cu 6 luni înainte.
Şi tot din cauza crizei, mulți români apelează la credite ca să plece în vacanţă.
Reporter senior la Observator Antena 1. 15 ani de experienţă în jurnalism, în toate domeniile ➜
