Video Experiment Observator: Cum arată o gardă de 24 de ore într-un spital de stat pentru copii
Partea I - România este ţara care are printre cei mai puţini medici din Uniunea Europeană - 305 doctori au grijă de fiecare 100.000 de locuitori. Asta înseamnă că fiecărui medic îi revin aproape 350 de pacienţi. E rezultatul ultimului deceniu, în care peste 8.000 de doctori au luat drumul străinătăţii. Cei care n-au plecat, vindecă în spitale supraaglomerate, uneori, în condiţii ca pe front. Din lipsă de personal, ajung să stea şi câte 24 ore în camera de gardă, fără pic de odihnă. Sunt epuizaţi şi mulţi dintre ei bolnavi la rândul lor. Doi medici s-au stins în gardă în ultima lună. Acum 2 luni, la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, o tânără doctoriţă a făcut AVC. Şi-a revenit cu greu şi nu va mai face gărzi multă vreme de-acum încolo. E complicat să fii medic, azi, în România. Dar e şi mai greu să fii pacient. Observator vă prezintă azi prima parte a unui experiment - Maria Rohnean şi Gabriel Crişan au petrecut 12 ore într-un spital de stat, au văzut cum e şi să porţi halatul alb al medicului şi pijamaua pacientului.
Ora 22:00 - Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Marie Curie. Cel mai aglomerat spital din capitală, cel în care ajung cazuri grave din toată ţara. Am intrat de multe ori aici ca jurnalist şi de câteva ori ca mamă. Pot spune sigur că cel mai greu mi-a fost aşteptând, pe hol, cu propriul copil, bolnav, în braţe. Acum, doar privesc agitaţia din jurul meu şi îmi spun că parcă nici în pielea medicului nu aş vrea să fiu.
Medicul Oana Mocanu e deja de opt ore la serviciu. Dar garda abia a început. La ora 14:00 a venit la spital pentru tura obişnuită, la ora 19:00 a intrat în gardă şi va ieşi mâine dimineaţă, la 07:00. Dar nu va pleca acasă. Intră direct într-o nouă tură care se va termina la ora 14:00. În total, 24 de ore fără pauză într-un spital de copii unde nici zi, nici noapte, nu e pauză.
Sunt patru medici de gardă în fiecare noapte. Dar toţi au momente în care simt că şi dacă ar fi opt, tot n-ar fi de ajuns. Holul e plin, camerele de triaj au toate paturile ocupate. Timpul de aşteptare creşte chiar şi până la patru ore. Părinţii încep să îşi piardă răbdarea.
E nevoie de analize, radiografii, ecografii şi consultaţii suplimentare până la un diagnostic concret. După miezul nopţii, cazurile se înmulţesc. Şi par tot mai grave.
Ora 02:00 - Medicul Oana Mocanu nu a avut nicio clipă de răgaz. E de 12 ore în spital. Consultă, verifică analize, scrie reţete, zâmbeşte pe sub mască ori strânge din dinţi atunci când simte că e la capătul puterilor. Oboseala îşi spune cuvântul. Şi pentru prima dată de când ne aflăm atât de aproape de ea o simţim epuizată, gata să lase totul baltă şi să plece acasă.
Dar tot ea îşi adună ultima fărâmă de enegie şi mai încearcă o dată să se apropie cumva de pacientul extrem de speriat şi agitat.
M-am pus imediat în pielea mamei. Şi m-am gândit dacă eu m-am întrebat vreodată de câte ore e la serviciu medicul care tocmai îmi consultă copilul. N-am făcut asta, recunosc, pentru că eram prea ocupată să îmi văd copilul bine. Dar acum, având în faţă un doctor pe care nu l-am văzut timp de mai bine de 14 ore stând pe un scaun decât atunci când a scris reţete, realizez că uneori greşim şi noi. Şi înţeleg de ce, uneori, greşesc şi ei.
Ora 04:00 - Toţi medicii ştiu că acesta e un prag foarte greu de trecut. E ora când organismul, orice i-ai face, începe să dea semnale grave că a obosit. Doctoriţa Mocanu reuşeşte să se odihnească preţ de câteva secunde, cu capul pe o masă. Dar trebuie să se ridice repede. În camera de gardă a intrat o mamă cu bebelusul ei. Nu pare totuşi ceva grav.
Iar asta complică cel mai mult lucrurile în camera de gardă a oricărui spital. Sunt zile si mai ales nopţi când aproape jumătate dintre pacienţii care ajung la urgenţă nu au de fapt nicio urgenţă. Toţi pleacă acasă cu o reţetă pe care ar fi putut să o ia de la medicul de familie. Aşa cum s-a întâmplat şi cu bebeluşul a cărui febră a cedat în scurt timp. Dar în momentul în care medicul îi scria reţeta, ceva bizar ne-a atras atenţia - un tatuaj.
Doar aşa, cei doi copii mici ai ei, de acasă, simt că pot sta mai mult alături de mama lor. Are câte cinci gărzi pe lună. Asta înseamnă, cel puţin cinci zile într-o lună când cei mici nu îşi văd mama deloc, până a doua zi la prânz, când ajunge acasă după mai bine de 24 de ore epuizante. Şi trebuie să doarmă, n-are timp de joacă ori de poveşti. A doua zi de dimineaţă, o ia de la capăt. Cea mică se trezeşte odată cu ea, la ora 05:00, doar ca să stea lângă mama cât îşi bea cafeaua. Iar mama, după ce ajunge la serviciu, e mereu cu gândul la copiii ei de-acasă în timp ce face bine alţi copii. E şi medic, şi psiholog, şi sfătuitor pentru mamele micilor pacienţi.
Ora 07:00 - Asistentele se pregătesc să plece, femeile de serviciu încep curăţenia iar medicul îşi încheie garda. Dar nu pleacă acasă. Începe o nouă tură de încă şapte ore. Cu noi provocări.
Este aproape 07:00, noi abia mai rezistăm, deşi doar am stat şi i-am urmărit cum lucrează. Însă medicii o iau acum de la capăt. Trebuie să stea şi sa trateze pacienţi cel puţin până la ora 14:00.
Doctoriţa Oana Mocanu n-a mai dormit de 16 ore. Şi când credea că ce a fost mai greu a trecut, are în faţă un caz de-a dreptul straniu. Un bebeluş pe care l-a văzut şi azi noapte ajunge din nou la camera de gardă. Pentru acelaşi motiv. A căzut din pat. Doar că de data asta a fost mai grav. Are fractură de femur şi asta îi provoacă o durere teribilă. E pentru prima dată când medicul simte durerea copilului ca şi cum ar fi a copilului ei.
Dar, cumva, gândul trece, şi revine în locul care înseamnă şi bucuria de a fac bine şi teama că ar putea să i se întâmple ceva rău. În urmă cu câteva luni un tată nervos a spart geamul de la uşa spre unitatea de primiri urgenţe. În altă seară, o mama a încercat să intre în camera de gardă cu orice preţ.
Cu nod în gât i-a consultat copilul. Care s-a făcut bine. Asta e tot ce contează spune medicul.
Pentru garda aceea, în care ea a consultat în timp ce era înjurată, a primit 30 de lei. Atât primeşte un medic după 24 de ore petrecute într-un spital. Cât o femeie care face curăţenie într-o casă, în două, trei ore.
Ţineţi minte toate aceste lucruri atunci când ajungeţi la camera de gardă. Chiar dacă, atunci cand stai si astepti cu un copil in braţe, ore întregi, pe un hol de spital, e greu să te gândeşti şi la altceva decât la propriul copil.
Mâine, la Observator, vă arătăm cum e să fii părinte în camera de gardă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
