Video 5 cazuri confirmate de hantavirus, alte 3 suspecte. OMS: Nu e o nouă pandemie. Cum s-a declanşat focarul
Prima contaminare cu hantavirus de pe vasul de croazieră Hondius nu s-ar fi produs nici la bordul navei și nici în timpul escalelor, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Specialiștii cred că perioada de incubație a virusului - care este între una şi şase săptămâni - indică o infectare anterioară plecării vasului din Argentina, la începutul lunii aprilie.
Argentina a raportat marţi 101 infecţii cu hantavirus din iunie 2025, cu o rată de deces de peste 30%. Cam ca şi COVID-19 la debut. Cu toate acestea, un expert de top al ONU a declarat că focarul de hantavirus nu este începutul unei noi pandemii. Pacientul zero este considerat turistul olandez în vârstă de 70 de ani care a murit la bordul navei pe 11 aprilie. Nu au fost prelevate probe, deoarece la acel moment nu exista suspiciunea de hantavirus.
Pe 25 aprilie, soția acestuia a călătorit cu avionul spre Africa de Sud împreună cu trupul neînsuflețit al soțului, intenționând ulterior să ajungă în Țările de Jos. Însă, în timpul zborului, a început să se simtă rău și a leșinat deja în aeroportul din Johannesburg. A fost transportată la un centru medical, unde a murit a doua zi.
O a treia femeie a început să prezinte simptome pe 28 aprilie și a murit pe 2 mai.
Un bărbat s-a prezentat la medicul navei pe 24 aprilie. A fost evacuat a doua zi pe Insula Ascension și se află în prezent internat la terapie intensivă în Africa de Sud.
În ceea ce privește al cincilea, al șaselea și al șaptelea caz, a fost coordonată evacuarea altor trei pasageri cu simptome din Capul Verde către Țările de Jos. Doi dintre ei sunt în stare stabilă într-un spital olandez, iar al treilea este asimptomatic și se află în Germania.
Al optulea caz este un bărbat care a debarcat pe insula Sfânta Elena. După ce a fost contactat de compania de transport maritim, s-a prezentat la un spital din Zürich cu simptome, unde a fost confirmată infecţia.
Ceilalţi 146 de pasageri, din 23 de ţări, care sunt încă la bord nu au simptome deocamdată. Odată ajunşi în Tenerife, dacă sunt încă sănătoşi, toţi cetăţenii străini vor fi repatriaţi, iar cei 14 spanioli vor fi trimişi în carantină într-un spital militar din Madrid.
Hantavirusul este întâlnit în Europa, Asia, Africa și America de Sud şi se transmite de obicei de la rozătoare la om. Totuşi, tulpina Andes, identificată în Argentina și Chile este una dintre puținele variante despre care specialiștii cred că se poate transmite interuman, în special în urma unui contact foarte apropiat. OMS spune ca e nevoie de contact "strâns".
Argentina a trimis deja material genetic și echipamente de testare către mai multe state, inclusiv Spania, Africa de Sud, Marea Britanie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
