Antena Meniu Search
x

Video PODCASTURILE OBSERVATOR. Efectele încălzirii globale asupra României: cum se vor schimba cele 4 anotimpuri

Roxana Bojariu, expert în meteorologie, a vorbit la Podcastul Observator, cu Marius Pancu, despre fenomenele încălzirii globale, cum afectează ele planeta, cât de repede se extind acestea, dar și care sunt posibilele metode de încetinire a încălzirii globale.

Marius Pancu
de Marius Pancu

la 17.08.2022, 15:28

Vezi și

Încălzirea globală poate părea la prima vedere un subiect despre care știm tot ce se poate știi. Efectele au fost însă simțite vara asta de către toată lumea, canicula fiind mai aprigă decât niciodată.

Au apărut studii pe care nimeni nu se aștepta să le vadă vreodată. Unul dintre ele arată că șopârlele se nasc cu ADN-ul îmbătrânit, din cauza căldurii, iar un alt studiu publicat foarte recent de NASA asupra calotei glaciare de la Polul Sud arată că aceasta se dezintegrează de două ori mai repede decât era anticipat și că procesul este aproape ireversibil.

Făcând o retrospectivă a temperaturilor înregistrate în vara 2022, până în momentul de față, meteorologul a menționat faptul că măsurătorile au fost la extreme, însoțite de valuri de căldură persistente și umiditate foarte crescută.

Roxana Bojariu: „Încă o vară cu extreme, vorbim nu neapărat despre extreme punctuale, foarte mari, dar avem numărul de zile cu temperaturi care depășesc 35 de grade C. Avem valuri de căldură foarte lungi, persistente. Și avem acel indice al confortului termic care ține seamă și de umiditate. Pentru că umiditatea împreună cu temperatura, crescute amândouă, fac un stres termic mult mai sever. Numărul de zile, cu acel indice temperatură-umiditate care crește cu 80 de unități. Au fost și recorduri ale unor stații, noul record absolut pentru România, mai ales în vestul țării. Anul acesta au fost doborâte iar recorduri în vestul țării, am avut 40,3 grade C la Săcuieni. Recordul absolut de 44,5 grade C a fost înregistrat în Bărăgan, pe 10 august 1951.”

Deși au fost înregistrate temperaturi mult mai mari, în anii ‘30, decât cele înregistrate în 2022, Roxana Bojariu a explicat de ce lucrurile sunt mai îngrijorătoare acum, la nivelul temperaturilor de astăzi, dar și care sunt fenomenele care influențează fluctuația încălzirii globale.

Roxana Bojariu: „Pentru că nu avem de-a face cu un fenomen punctual. Avem o întreagă statistică care se modifică. Practic, în ultimii ani, dacă ne uităm la temperatura medie de vară, vom vedea că verile sunt statistic din ce în ce mai calde. Evident că nicio vară nu este exact mai caldă decât precedenta, pentru că avem și fluctuații naturale care se suprapun peste semnalul încălzirii globale. Încălzirea globală nu este uniformă nici în spațiu, nici în timp, pentru că ai factori locali care-ți nuanțează răspunsul la această încălzire globală. Este arcul Carpaților, care modifică transportul de căldură. Avem vecinătatea mării care aduce influențe mai ales în zonele de litoral, dar influențele pot să meargă mai departe când vorbim de sursă de vapori de apă, de instabilitate. Tipurile de sol foarte diferite, solul din sudul Olteniei, foarte nisipos, faimos pentru fenomenul de deșertificare, iar acel sol nisipos altfel reține apa, altfel face transferul de căldură decât un sol fertil, sau un sol cu multă argilă. Toate lucrurile astea răspund la această încălzire globală.”

Verile vor fi din ce în ce mai calde, în România

Roxana Bojariu: „Statisticile sunt clare. Avem verile din ce în ce mai calde. Dacă ne uităm la extreme, numărul de zile caniculare începând din anii 1980 se vede că fac un salt foarte mare și a crescut. Extremele se modifică. Temperaturile minime sunt mai ridicate.Ce putem spune este că din ce în ce mai multe veri vor fi mai calde ca aceasta. Nu neapărat vara viitoare, deși s-ar putea să fie și vara viitoare. Aici intervine acel joc al statisticii și al modului în care se suprapun variațiile naturale cu semnalul schimbării climei."

Ce putem face pentru a încetini fenomenul încălzirii globale ?

Roxana Bojariu: „Nu putem s-o oprim, clar. E un timp prețios pentru că acest timp ne va ajuta să ne adaptăm schimbărilor rapide care se petrec deja. Vom putea să ținem pasul cu schimbările și să ne dezvoltăm chiar în condițiile schimbării climei, să ne dezvoltăm economic, altă economie însă, să ne dezvoltăm social, să trăim mai bine. Se pot face lucruri, nu putem ajunge însă la condițiile climatice din era preindustrială, asta clar. Putem să încetinim această cursă infernală a încălzirii globale. Și este important să încetinim această creștere continuă a tempraturii medii globale, care este un simptom al schimării climei. Pentru că pe măsură ce se accelerează încălzirea globală, avem modificări din ce în ce mai severe în sistem. Modificări spre manifestări din ce în ce mai severe.”

Meteorologul a explicat faptul că este important să înțelegem cum să ne adaptăm într-un timp foarte scurt la schimbările climatice rapide. De altfel,a ținut să menționeze că oamenii din trecut au reușit să se adapteze la schimbările climatice apărute, deoarece acelea erau "mult mai lente”.

Roxana Bojariu: „Capacitatea noastră de adaptare are și ea limite. Specia noastră s-a adaptat la schimbări climatice de-a lungul evoluției sale de câteva milioane de ani, numai că s-au adapat deoarece acele schimbări climatice erau mai lente. În cazul omului, a existat un mod interesant de ataptare și anume cultura. Comunitățile umane au distilat creativitatea, cunoașterea, tot ceea ce persoanele individuale reușeau să înțeleagă și să producă nou și le-au transferat societății ca ansamblu. Cultura înseamnă știință, cunoaștere științifică.”

Care sunt elementele care ar trebui să fie introduse în cultura anului 2022 pentru ca noi să rezistăm încălzirii globale

Pentru a rezista încălzirii globale, este nevoie ca eforturile să fie făcute atât din partea comunității locale, cât și din partea administrației locale, care are datoria de a adapta infrastructura la condițiile necesare acestor vremuri.

Roxana Bojariu: „Totul pornește de la noi, dar nu se rezumă la persoane. Toate eforturile personale de a face alegeri care să fie în semnul naturii trebuie să fie integrate la nivelul comunităţii locale, la nivelul administrației locale. Degeaba facem economie de apă, de energie, dacă infrastrucura noastră face risipă. Calea este o nouă cultură, mai ales o nouă cultură administrativă. Europa dă o coerență foarte bună acțiunilor climatice.Suntem într-un club care are eficiența cea mai mare atunci când vine vorba de a răspunde schimbării climatice.”

Cum vor afecta schimbările climatice agricultura din România

Roxana Bojariu este de părere că trebuie să existe schimbări majore în agricultura din România, dar nu numai. În agricultură, este important ca oamenii să țină cont de mai multe aspecte, principalul fiind schimbarea anotimpurilor care, deși râmân în continuare patru, ele se vor modifica, vara urmând să dureze din ce în ce mai mult, fiind şi mult mai caldă. Aspecte care, spune meteorologul, vor influența radical agricultura României.

Roxana Bojariu: „Trebuie modifcat totul în agricultură și nu doar în agricultură, în toate activitățile noastre. Aici e provocarea mare a tranziției pe care o avem în față. Trebuie să schimbăm majoritatea activităților noastre, felul în care le desfășurăm, cum trăim. În agricultură e foarte important să ținem cont de faptul că avem un alt mers al anotimpurilor. Rămân cele patru anotimpuri, dar statistic vorbind, vara va dura din ce în ce mai mult. Septembrie deja începe să devină o lună cu caracteristici de vară. Vom avea un climat temperat la latitudinile medii, însă alt climat dacă-l comparăm cu cel de acum 50 de ani. Toate zonele climatice își vor modifica caracteristicile și asta va avea influențe extraordinare asupra agriculturii. Iarna care va fi în medie mai caldă va însemna strat de zăpadă diminuat și vom avea mai multe ploi decât ninsori. Se modifică raportul între precipitațiile lichide și solide, asta vine cu un impact deosebit asupra rezervelor de apă.”

Deși „România are sol fertil cum puține țări au”, trebuie avut grijă la „factorii climatici care sunt modificați de încălzirea globală” și care, potrivit Roxanei Bojariu,  „pot să favorizeze eroziunea solurilor”, unul din factori fiind creșterea intensității precipitațiilor

Roxana Bojariu: Asta este o tendință legată de schimbarea climei care se va accentua,din păcate, în viitor. Niveluri mari la nivel global pentru concetrații de gaze cu efect de seră (dioxid de carbon, metan, oxid de azot) înseamnă și pentru noi valui de căldură mult mai intense, secete mai extinse, mai peristente, inundații cu viituri mult mai extreme datorită creșterii intensității precipitațiilor.”

Ce putem face pentru a contribui la încetinirea încălzirii globale

Este important să ne gândim la „alegerile de zi cu zi, alegerile verzi, în sensul naturii. Să te deplasezi cât mai mult cu mijloace de transport cât mai puțin poluante. Economiserea de apă, energie.”, spune meteorologul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Exclusiv Observator » PODCASTURILE OBSERVATOR. Efectele încălzirii globale asupra României: cum se vor schimba cele 4 anotimpuri