Experimentul care încearcă să readucă la viaţă un ecosistem vechi de 10.000 de ani. Cum ar putea schimba clima
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Un experiment desfăşurat în nord-estul Siberiei încearcă să refacă, cu ajutorul animalelor erbivore, un ecosistem asemănător celui care domina Arctica în urmă cu aproximativ 10.000 de ani.
În timpul ultimei ere glaciare, întinderi uriaşe din nordul Eurasiei erau acoperite de păşuni pe care trăiau mamuţi lânoşi, bizoni, cai sălbatici, boi moscaţi, rinoceri lânoşi şi alte erbivore de mari dimensiuni.
Acest ecosistem, cunoscut drept stepa mamutului, se întindea din vestul Europei până în Alaska. Animalele călcau zăpada, fertilizau solul şi împiedicau extinderea arbuştilor, potrivit Times of India.
În urmă cu aproximativ 10.000-12.000 de ani, multe dintre aceste specii au dispărut, pe fondul încălzirii climei şi al extinderii populaţiilor umane. Potrivit geofizicianului rus Sergey Zimov, dispariţia marilor erbivore a schimbat fundamental ecosistemul arctic.
Cercetătorii încearcă să refacă vechile păşuni ale Arcticii
Pleistocene Park a fost înfiinţat de Sergey Zimov în 1996 şi urmăreşte să testeze dacă o parte dintre procesele ecologice ale vechii stepe pot fi readuse la viaţă cu ajutorul speciilor care există şi astăzi.
În rezervaţie trăiesc în prezent cai iakuţi, bizoni europeni, boi moscaţi, reni, iaci, elani şi vite din rasa Kalmyk.
În ciuda asocierii frecvente a proiectului cu mamuţii, în parc nu există astfel de animale.
"Nu încercăm să reconstruim exact ecosistemul stepei mamutului, pentru că nu avem mamutul. Dar încercăm să reconstruim ecosistemul foarte productiv al stepei", a declarat Sergey Zimov pentru The New Yorker.
Animalele ar putea ajuta la menţinerea permafrostului îngheţat
La baza experimentului se află permafrostul, solul care rămâne îngheţat timp de cel puţin doi ani consecutivi.
În regiunile arctice, acesta conţine cantităţi uriaşe de carbon organic acumulat de-a lungul a mii de ani. Pe măsură ce temperaturile globale cresc, dezgheţarea solului permite microorganismelor să descompună materia organică şi să elibereze în atmosferă dioxid de carbon şi metan.
Ipoteza lui Zimov este că turmele mari de animale pot influenţa temperatura solului.
Iarna, erbivorele calcă stratul gros de zăpadă şi îl compactează. Zăpada devine astfel mai puţin izolatoare, iar frigul arctic poate pătrunde mai adânc în pământ şi poate contribui la menţinerea permafrostului îngheţat.
Vara, păşunatul limitează dezvoltarea arbuştilor şi favorizează extinderea ierburilor, care reflectă mai multă lumină solară decât vegetaţia mai închisă la culoare.
"Am creat Pleistocene Park pentru a observa cât de repede pot animalele să transforme tundra cu muşchi într-o păşune productivă", a declarat Zimov pentru UNESCO, adăugând că, după două decenii, "turbăriile au fost călcate, arbuştii rupţi, iar cantitatea de iarbă (...) a crescut semnificativ".
Primele rezultate arată o scădere locală a temperaturii solului
Experimentele de teren publicate în 2020 de cercetători care lucrează la Pleistocene Park au indicat rezultate promiţătoare.
În zonele cu o densitate mai mare de animale erbivore s-a acumulat mai puţină zăpadă izolatoare pe timpul iernii, iar temperatura permafrostului a scăzut local cu aproape două grade Celsius.
Rezultatele au oferit primele dovezi că erbivorele de mari dimensiuni pot influenţa condiţiile solului arctic. Cercetătorii au subliniat însă că observaţiile sunt limitate la zona experimentală.
Mai mulţi oameni de ştiinţă avertizează că proiectul nu trebuie privit deocamdată drept o soluţie demonstrată pentru schimbările climatice.
"Densitatea de animale de care ar fi nevoie (...) depăşeşte cu mult orice nivel care ar putea fi menţinut în mod natural", a declarat în 2022 pentru The New Yorker geologul Duane Froese, de la Universitatea din Alberta.
Potrivit acestuia, ar fi nevoie de un număr uriaş de erbivore răspândite în întreaga regiune arctică pentru ca metoda să aibă un impact semnificativ la nivel global.
Experimentul nu poate înlocui reducerea emisiilor
Cercetătorii atrag atenţia şi asupra faptului că schimbările climatice sunt determinate în principal de emisiile de gaze cu efect de seră.
Restaurarea ecologică ar putea deveni un instrument suplimentar, însă nu poate înlocui reducerea utilizării combustibililor fosili.
Din acest motiv, Pleistocene Park este privit în continuare drept un experiment ştiinţific în desfăşurare şi nu ca o soluţie climatică gata să fie aplicată la scară largă.
Aproape trei decenii după înfiinţare, cercetătorii continuă să introducă animale acolo unde este posibil şi să monitorizeze vegetaţia, stratul de zăpadă, temperatura solului şi permafrostul.
Arctica se încălzeşte mult mai repede decât media globală
Pentru Sergey Zimov, proiectul nu a fost niciodată doar despre readucerea animalelor în regiune.
"Dezgheţarea permafrostului este o ameninţare directă pentru climă", a declarat el pentru UNESCO Courier, susţinând că solurile îngheţate ale Arcticii au fost mult timp neglijate în discuţiile despre încălzirea globală.
Un studiu publicat în 2022 în Communications Earth & Environment a arătat că Arctica s-a încălzit de aproape patru ori mai repede decât media globală începând din 1979.
Încălzirea rapidă accelerează dezgheţarea permafrostului şi transformă regiunea într-un punct tot mai important pentru cercetarea climatică.
Oamenii de ştiinţă sunt în mare parte de acord că erbivorele de mari dimensiuni pot schimba vegetaţia şi stratul de zăpadă la nivel local. Rămâne însă neclar dacă aceeaşi metodă ar putea produce efecte importante la scara întregii regiuni arctice.
Deocamdată, Pleistocene Park rămâne unul dintre cele mai urmărite experimente ecologice care încearcă să afle dacă lecţiile unui ecosistem dispărut în urmă cu aproximativ 10.000 de ani pot contribui la rezolvarea uneia dintre marile probleme climatice ale prezentului.
