15 oameni au fost găsiţi în viaţă în accidentul aviatic din Taipei
Bilanţul tragediei aviatice din Taipei a ajuns la 31 de morţi. Singurii supravieţuitori, 15 din cei 58 de oameni de la bord, au fost scoşi din ape în primele ore de la prăbuşire
Bilanţul tragediei aviatice din Taipei a ajuns la 31 de morţi. Singurii supravieţuitori, 15 din cei 58 de oameni de la bord, au fost scoşi din ape în primele ore de la prăbuşire
"Imediat după decolare am simţit că ceva nu e în regula. Ceva nu era în regulă la motor pentru că eu zbor des cu această cursă. Le-am spus fetelor de lângă mine să se elibereze de centuri, se se ţină bine de scaune şi să-şi acopere capul cu haine. Nu după mult timp, avionul a căzut", spune un martor.
E unul dintre cei 15 pasageri norocoşi că a scăpat cu viaţă. Şi tot el confirmă practic şi spusele pilotului care înainte de prăbuşire a anunţat că are probleme la motor.
Aeronava cu 58 de oameni la bord a fost surprinsă de camerele de filmat în timp ce se prăbuşea într-un rîu lîngă Taipei. Avionul trece razant pe lângă pod, loveşte o maşină, apoi capul podului şi se prăbuşeşte în râu. Aeronava a pierdut contactul cu turnul de control la două minute de la decolare. Ultimul mesaj i-a alarmat pe angajaţi.
A urmat o cursă contracronometru pentru scoaterea din apă a supravieţuitorilor. Printre cei 15 salvaţi din apele râului se află şi un copil de numai doi ani. El şi părinţii săi au supravieţuit după ce tatăl său a cerut să fie mutaţi în spatele avionului, spre dreapta.
În zona unde s-a prăbuşit aeronava sunt şi numeroase clădiri de birouri. "Am văzut avionul trecând foarte aproape de birourile noastre. Apoi a picat foarte repede. Eram într-o şedinţă şi am văzut avionul, totul!", spune un alt martor.
La aproape o zi de la tragedie, scafandrii au reluat căutările pentru victimele dispărute. Şansele de a mai găsi pe cineva în viaţă sunt însă sdminime. Acesta a fost al patrulea accident înregistrat de TransAsia în ultimii 20 de ani. Toate avioanele ale companiei ce s-au prăbuşit sunt acelaşi model: ATR 72.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰