Video 20 de milioane de oameni au urmărit discursul lui Obama de la convenţia democraţilor: "Kamala se va lupta pentru fiecare american"
Alegeri SUA 2024. Convenţia democrată a continuat şi seara trecută la Chicago. Cel mai aşteptat discurs al serii a fost cel al lui Barack Obama care a spus că vicepreşedinta Statelor Unite merită să fie în fruntea ţării. Prima zi a convenţiei a adunat 20 de milioane de oameni în faţa ecranelor.
Barack Obama a fost primit cu aplauze puternice de democraţi. Prima dată, fostul preşedinte l-a lăudat pe Joe Biden şi a spus că este mândru să-l numească prietenul lui. Mai apoi, au urmat cuvintele de apreciere la adresa Kamalei Harris. "Kamala Harris nu se va axa pe problemele ei, ci pe ale voastre. Ca preşedinte, ea nu-i va satisface doar pe susţinătorii ei şi îi va pedepsi pe cei care vor refuza să-şi arate respectul. Se va lupta pentru fiecare american. Aceasta este Kamala", a declarat Barack Obama, fost preşedinte al Statelor Unite.
Prima seară a convenţiei a adunat în faţa televizoarelor 20 de milioane de oameni
Cea care a urcat pe scenă înaintea lui a fost soţia sa care a spus despre Kamala că este mai mult decât pregătită pentru a deveni preşedintele Statelor Unite. Nu a ratat nici ocazia să-l atace pe Donald Trump. "Din păcate, ştim ce urmează. Ştim că unii vor încerca tot ce le stă în putinţă să-i distorsioneze adevărul. Soţul meu şi cu mine ştim ceva despre asta. Ani la rând, Donald Trump a încercat tot ce a putut să-i facă pe oameni să le fie frică de noi", a declarat Michelle Obama, fostă primă doamnă a Statelor Unite.
Kamala Harris este susţinută şi nepoţii marilor preşedinţi ai Statelor Unite precum Jimmy Carter şi John F. Kennedy. "Ştafeta a fost predată unei noi generaţii, unui lider care împărtăşeşte energia bunicului meu, viziunea şi optimismul pentru viitorul nostru. Acel lider este vicepreşedintele Kamala Harris", a declarat Jack Schlossberg, nepotul preşedintelui John F. Kennedy. Aflată la un miting electoral în Milwaukee alături de Tim Walz, care ar urma să ocupe postul de vicepreşedinte, Kamala Harris a acceptat simbolic nominalizarea.
Convenţia democrată aduce pe scenă şi cel puţin cinci republicani, dezamăgiţi de Donald Trump. Printre ei şi Stephanie Grisham, fost secretar de presă al Casei Albe timp de mai puţin de un an în timpul administraţiei Trump. "Nu eram doar o susţinătoare a lui Trump. Credeam cu adevărat în el. Îl vedeam când camerele erau oprite. În spatele uşilor închise, Trump îşi bate joc de susţinătorii lui. Îi numeşte rataţi care încă stau cu părinţii lor. Nu are empatie, morală şi nici fidelitate pentru adevăr", a declarat Stephanie Grisham, fost secretar de presă. Prima seară a convenţiei a adunat în faţa televizoarelor 20 de milioane de oameni, cu aproape două milioane mai mult decât numărul celor care au urmărit prima zi a convenţiei republicane de luna trecută.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰