Antena Meniu Search
x

Curs valutar

40% dintre consumatorii ucraineni nu au curent electric. Temperaturile au scăzut în toată țara, iar la Kiev a nins

Dmitro Saharuk, directorul operatorului ucrainean de energie electrică DTEK, a declarat pentru televiziunea ucraineană că "în medie, aproximativ 40% dintre consumatorii ucraineni nu au curent electric la ora actuală", potrivit CNN. Iar bombardamentele nu se opresc. Cel puţin patru persoane au murit în regiunea Zaporojie din Ucraina şi mai mulţi oameni au fost răniţi într-un atac la Dnipro, în urma unor noi atacuri ale armatei ruse.

de Redactia Observator

la 17.11.2022 , 17:55

pană de curent în Kiev, 9 noiembrie 2022 40% dintre consumatorii ucraineni nu au curent electric. Temperaturile au scăzut în toată țara, iar în Kiev a nins - Oleg Pereverzev/Global Images Ukraine via Getty Images

Saharuk a mai spus că "ruşii au cauzat daune foarte grave instalaţiilor de transport - acestea sunt substaţii care transmit energie electrică dintr-un cartier în altul - prin care este furnizat curent electric în mai multe regiuni din centru şi vest". El a precizat că una dintre centralele termice ale companiei a fost, de asemenea, avariată şi în prezent nu mai funcţionează.

"În toată ţara există programe de oprire de urgenţă. Unele regiuni au resurse extrem de limitate, iar situaţia va continua până când vor începe lucrările de reabilitare", a adăugat el. "Lucrările de reparaţie au început deja, parţial, resturile echipamentelor distruse trebuie îndepărtate, iar teritoriul deminat", a arătat oficialul, potrivit news.ro.

Penele de curent din Ucraina ar putea ține câteva zile

Articolul continuă după reclamă

El a avertizat cu privire la perspectiva unor pene de curent electric ce vor ţine câteva zile. "Acum trebuie să fim pregătiţi, pentru că s-ar putea să nu existe electricitate zile întregi. Nu vorbim despre întreruperi programate de curent, ci despre alimentare. Şi, din păcate, numărul de ore în care aceste surse de alimentare vor fi pornite va fi foarte scurt, 2-3 ore maximum", a punctat Saharuk.

Declaraţiile lui Saharuk au venit pe măsură ce temperaturile au scăzut în toată Ucraina, iar în Kiev a nins pentru prima dată în această iarnă. DTEK Group este un investitor privat, lider în sectorul energetic al Ucrainei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » 40% dintre consumatorii ucraineni nu au curent electric. Temperaturile au scăzut în toată țara, iar la Kiev a nins