Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Aproape 5.000 de oameni la coadă, în ploaie, pentru un copil bolnav de leucemie

Aproape 5.000 de britanici s-au mobilizat pentru a încerca să salveze un copil diagnosticat cu o formă rară și agresivă de leucemie. Băiețelul are nevoie urgentă de un donator compatibil.

de Redactia Observator

la 05.03.2019 , 09:04

Aproape 5.000 de britanici s-au mobilizat pentru a încerca să salveze un copil diagnosticat cu o formă rară și agresivă de leucemie. Băiețelul are nevoie urgentă de un donator compatibil.

La doar 5 ani, Oscar Saxelby-Lee a primit o veste cruntă imediat după Crăciun, atunci când o simplă zgârietură de pe trupul lui s-a dovedit a fi o formă agresivă de cancer. 

Medicii au anunțat familia că, în lipsa unui donator, băiețelul mai are de trăit doar trei luni. 

Articolul continuă după reclamă

Unul dintre apropiații familiei a declarat, pentru The Sun, că mama copilului, Olivia Saxelby, trece "prin cel mai rău coșmar al unui părinte", 

"Cel mai rău coșmar"

"Micuțul Oscar e într-o stare gravă. În mod normal putea să meargă prin spital cu ajutorul unui suport, dar acum e în izolare și nici măcar nu mai poate mânca. Olivia a fost absolut uimitoare. A stat în spital tot timpul și a încercat să rămână optimistă. E chiar cel mai rău coșmar al unui părinte", a spus Lin Forward.

Copil bolnav de leucemie

În urma diagnosticului necruțător, părinții copilului au lansat un apel disperat pentru găsirea unui donator. Campania, denumită "Mână de la mână pentru Oscar", a avut ca țintă să ajungă la cât mai mulți oameni, în speranța găsirii unui donator de celule stem compatibil. 

Aproape 5.000 de oameni la coadă, în frig și ploaie

Ce a urmat, însă, depășește orice așteptări. În cursul weekendului trecut, peste 4.800 de persoane s-au așezat la coadă, în frig și ploaie, în fața unei școli din Worcester, pentru a vedea dacă sunt compatibile. Oamenii au completat formulare și au dat mostre de salivă, într-un efort disperat de a-l salva pe Oscar.

Specialiștii nu au anunțat dacă s-a găsit un donator compatibil, dar șansele au crescut enorm. În tot acest timp, apropiații copilului continuă să spere, în ciuda situației disperate.

Părinții copilului diagnosticat cu cancer

"Nu puteam să cred. L-am văzut înainte de Crăciun și era jucăuș. Nu poți face nimic în privința asta, e dureros. Dacă un copil cade și se lovește îi pui un plasture. Dar așa ceva nu poți rezolva pur și simplu", a declarat Laura Senter, învățătoarea micuțului.

"Nu puteam vedea luminița de la capătul tunelului, dar văzând zâmbetul de pe obrajii lui Oscar, curajul și determinarea lui, am reușit să ne adunăm iarăși forțele", a mărturisit mama copilului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Aproape 5.000 de oameni la coadă, în ploaie, pentru un copil bolnav de leucemie