Accident incredibil! Peste 40 de răniţi, după ce un tren s-a ciocnit cu o maşină parcată lângă calea ferată
Peste 40 de pasageri au fost răniţi, între care cel puţin patru grav, în urma unei coliziunii între un tren de mare viteză (TGV) şi o maşină goală, staţionată, marţi dimineaţa (ora locală), în apropierea unei gări, la Philadelphia, potrivit presei locale.
Peste 40 de pasageri au fost răniţi, între care cel puţin patru grav, în urma unei coliziunii între un tren de mare viteză (TGV) şi o maşină goală, staţionată, marţi dimineaţa (ora locală), în apropierea unei gări, la Philadelphia.
Potrivit Reuters, un tren a lovit maşina staţionată la terminalul de pe 69th Street, în Upper Darby, la aproximativ 16 kilometri vest de Philadelphia, imediat după miezul nopţii de luni spre marţi, a declarat primarul din Upper Darby Thomas Micozzie.
Pe de altă parte, Autoritatea de transport a anunţat că au fost implicate două garnituri de tren în incident, dar nu a dat alte detalii.
Patruzeci şi două de persoane, inclusiv mecanicul, au suferit răni care nu le pun viaţa în pericol.
Accidentul este anchetat în prezent.
Acesta nu este primul accident feroviar din zonă. Patru persoane au fost rănite în februarie, după ce un tren a lovit alt tren, în apropiere de terminatul de pe 69th Street.
Opt persoane au murit, iar alte 180 au fost rănite, în 2015, după ce un tren Amtrak a deraiat la Philadelphia.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰