Grav accident în nordul Franţei. Doi români se numără printre cele 33 de persoane rănite
Doi români se numără printre cele 33 de persoane rănite într-un grav accident rutier, produs pe o autostradă din nordul Franţei. Un autocar a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat în timpul unei curse între Paris şi Londra.
Doi români se numără printre cele 33 de persoane rănite într-un grav accident rutier, produs pe o autostradă din nordul Franţei. Un autocar a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat în timpul unei curse între Paris şi Londra. Patru dintre răniţi sunt în stare gravă, dar deocamdată nu se ştie dacă românii se află printre ei.
Anchetatorii nu au comunicat oficial împrejurările accidentului care s-a produs pe Autostrada Nordului, între Paris şi Lille. Presa locală scrie, însă, că autocarul a derapat pe carosabilul umed, s-a lovit de parapetele de pe marginea şoselei şi s-a răsturnat pe iarbă.
Se pare că vehiculul s-ar fi dat peste cap înainte de a rămâne culcat pe o parte. Toţi cei de la bord, şoferiţa şi 32 de pasageri, au fost răniţi sau cel puţin şocaţi.
- Armata ucraineană a anunţat oficial că se retrage din Kursk. Sirski: "Prioritatea mea e să salvez vieţile...
- Putin, în uniformă militară, a vizitat Kursk pentru prima dată de la incursiunea ucrainenilor. Ce i-a raportat...
- Trump a făcut reclamă maşinilor Tesla mai ceva decât un dealer auto. Preşedintele SUA a dat 88.000 de dolari pe...
- Rusia anunţă că ar putea fi de acord cu armistiţiul din Ucraina, dacă Kievul nu mai primeşte arme. Trump...
- SUA au discutat cu Ucraina despre cedarea de teritorii. Zelenski a anunţat principala linie roşie a Kievului
Autocarul aparţine unei firme locale şi era contractat de o companie germană care operează curse internaţionale la preţ redus. Potrivit agenţiei France Presse, doi din pasageri erau români, alţi 11 - francezi, 10 britanici şi cinci americani.
Ceilalţi veneau din diferite ţări: Spania, Australia, Japonia, Sri Lanka şi insula Mauritius. Cu toţii au fost transportaţi la patru spitale din oraşele cele mai apropiate.
La locul accidentului au fost mobilizate forţe importante: 60 de pompieri, peste 30 de jandarmi şi 10 ambulanţe. Autostrada a rămas permanent deschisă dar, câteva ore, circulaţia s-a desfăşurat cu greutate.
Compania germană s-a angajat să transporte la destinaţie pasagerii care au ieşit, deja, din spital. Unii au preferat, însă, alte modalităţi de călătorie. Ancheta urmează acum să determine cauzele accidentului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰