Antena Meniu Search
x

Aceasta este ţara în care au fost INTERZIŞI OAMENII de ZĂPADĂ!

Un lider religios din Arabia Saudită a emis un decret religios islamic care interzice realizarea oamenilor de zăpadă în această ţară, după căderile abundente de omăt care au afectat, recent, regiuni întinse din Orientul Mijlociu

Un lider religios din Arabia Saudită a emis un decret religios islamic care interzice realizarea oamenilor de zăpadă în această ţară, după căderile abundente de omăt care au afectat, recent, regiuni întinse din Orientul Mijlociu

Mohammad Saleh Al Minjed a emis această fatwa care afirmă că reproducerea în zăpadă a formelor umane şi animale, chiar dacă este executată în scopuri recreative, nu este acceptată în religia islamică.

In loc de oameni şi animale, doar obiectele neînsufleţite, precum clădiri şi vehicule, pot fi reproduse sub forma unor figurine de zăpadă, potrivit Gulf News.

Fatwa, a cărei dată de emitere nu a fost precizată, a fost distribuită pe larg pe platformele de socializare şi a generat dezbateri aprinse în ţările din regiunea Golfului Persic referitoare la chestiunile care pot fi permise sau interzise în timp ce oamenii se joacă în zăpadă.

"Nu are nicio valoare în tradiţiile noastre, iar aceia care sunt fascinaţi de Occident ar trebui să imite invenţiile şi ştiinţa lor, nu cultura lor", a declarat un blogger citat de Al Marsad News.

Alţi locuitori din Golful Persic spun însă că, deoarece zăpada cade atât de rar în această regiune, nu ar trebui să existe nicio problemă dacă oamenii se distrează atunci când fenomenul se produce.

Căderi de zăpadă abundente au fost înregistrate în regiunea Tabuk, aflată la o distanţă de aproximativ 1.500 de kilometri de Riad, capitala Arabiei Saudite.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Aceasta este ţara în care au fost INTERZIŞI OAMENII de ZĂPADĂ!