Actriţa Stormy Daniels despre presupusa aventură cu Donald Trump: "M-a primit în pijamale"
Actriţa Stormy Daniels, star american al filmelor pentru adulţi, face dezvăluiri despre presupusa aventură cu Donald Trump. "M-a primit în pijamale", spune ea.
Actriţa Stormy Daniels, star american al filmelor pentru adulţi, face dezvăluiri despre presupusa aventură cu Donald Trump. Un interviu al său, publicat de o revistă americană, face mare vâlvă. "M-a primit în pijamale", a dezvăluit starleta.
Interviul cu actriţa Stormy Daniels, publicat de revista americană Touch, face dezvăluiri din 2006, când ar fi avut loc presupusa ei aventură cu Donald Trump. Scandalul a izbucnit în urma informaţiilor că preşedintele american ar fi plătit-o pentru a ţine tăcerea.
De fapt, nici măcar nu-mi amintesc de ce am acceptat, dar îmi amintesc în schimb că, în timp ce făceam sex, mă gândeam: "te rog, nu încerca să mă plăteşti", dezvăluie Stormy Daniels.
Presupusa aventură a lui Trump cu actriţa Stormy Daniels
Starleta în vârstă de 38 de ani spune că l-a cunoscut pe Donald Trump în urmă cu 12 ani. Atunci, fiul lui Barron, rezultat din mariajul cu Melania, avea doar 3 luni.
Stormy Daniels l-a întâlnit la un turneu de golf amator, în statul Nevada, în iulie 2006. Actriţa spune că Trump a invitat-o la cină după ce au făcut o plimbare în buggy, automobilul folosit la partidele de golf.
- GALERIE FOTO: Actriţa Stormy Daniels, presupusă relaţie cu Trump
Stormy Daniels susţine că, atunci când a ajuns în camera de hotel a lui Donald Trump, el a întâmpinat-o în pijamale.
"Cumva domnul Hugh Hefner ştie că i-ai furat hainele?", i-ar fi spus ironic, actriţa.
"Credeam că ne vom relaxa", i-ar fi răspuns Donald Trump, potrivit spuselor starletei în interviul din Touch.
Actriţa Stormy Daniels susţine că ar fi urmat apoi o partidă de sex, în care nu ar fi fost "nimic nebunesc". Iar, la plecare, actualul preşedinte american i-ar fi cerut să dea un autograf pe un DVD cu un film pentru adulţi în care ea a jucat.
Actriţa Stormy Daniels: obişnuia să îmi spună "dulceaţă"
Stormy Daniels mai afirmă că Donald Trump i-ar fi promis o apariţie în faimosul show The Apprentice.
Actriţa susţine că relaţia cu actualul lider de la Casa Albă ar fi continuat. Donald Trump ar fi sunat-o la fiecare 10 zile, şi obişnuia să îi spună dulceaţă.
Conform interviului cei doi s-au mai întâlnit la New York, la Trump Tower şi la Hollywood, la lansarea unui nou brand de vodcă. A mai fost invitată la o întâlnire la Hotelul Beverly Hills, în iulie 2007, când miliardarul ar fi încercat din nou să o atragă în pat.
Însă relaţia celor 2 s-a stins când Donald Trump i-ar fi spus starletei că nu are loc în show-ul The Apprentice.
În trecut, Stormy Daniels, a negat presupusa aventură, în ciuda unor dezvăluiri făcute de colega ei din filme pentru adulţi, Alana Evans.
Recent însă, informaţia că Trump i-a cumpărat tăcerea femeii cu 130 de mii de dolari a făcut mare vâlvă în SUA. Actriţa a negat şi această informaţie.
Stormy Daniels, pe numele său real Stephanie Clifford, a apărut în peste 150 de filme pentru adulţi.
Sursa: The Sun
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰