Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un artist din SUA a creat primii adidaşi pentru cai. Prima pereche va fi scoasă la licitaţie la o strângere de fonduri

Veste bună pentru proprietarii de cai care îşi doresc să îşi asorteze încălţămintea cu animalele lor. Un artist din Kantucky a creat primii adidaşi pentru cai, iar o pereche se vinde cu 1.200 de dolari, notează CNN.

de Iris Duţescu

la 31.10.2022 , 09:32

Adidaşii pentru cai Adidaşii vor fi scoşi la licitaţie la Sneaker Ball, un eveniment de strângere de fonduri - Twitter

Marcus Floyd, un artist din Kentucky, a început să dezvolte prototipul adidașilor ca parte dintr-o colaborare cu VisitLex, o agenție publică de turism din Lexington. VisitLex l-a contactat pe Floyd înainte de Breeder's Cup, o serie de curse ecvestre care vor avea loc la Lexington pe 4 și 5 noiembrie. Ei îşi doreau să crească vizibilitatea statului american Kentucky. 

Floyd, care este pasionat de adidaşi de mult timp, a avut o experiență anterioară în proiectarea de încălţăminte. El a participat la un program de patru zile numit Academia SRGN a Shoe Surgeon, pentru a învăța cum să reconstruiască modele populare de adidași. Construcția fiecărei perechi de pantofi durează până la 17 ore, potrivit lui Floyd. 

Artistul vrea să doneze 10% din profit

Articolul continuă după reclamă

În procesul de realizare a pantofilor pentru cai, el a început prin a cumpăra singur modele faimoase de adidaşi, precum clasicii Air Jordans. Apoi el le-a demontat, luând cu grijă fiecare piesă şi reasamblând adidaşii, folosind ca model o cizmă de protecţie pentru cai. Floyd-a străduit să păstreze designul original, dar l-a ajustat la forma gleznei și copitei unui cal. Artistul a declarat că încălţămintea poate fi purtată de animale. 

Adidaşii VisitLex vor fi scoşi la licitaţie la Sneaker Ball, un eveniment de strângere de fonduri pentru organizații caritabile din Kentucky, care va avea loc pe 12 noiembrie. În continuare, Floyd intenționează să doneze 10% din veniturile provenite din vânzarea pantofilor către organizații nonprofit locale, prin Sneaker Ball.

Iris Duţescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Un artist din SUA a creat primii adidaşi pentru cai. Prima pereche va fi scoasă la licitaţie la o strângere de fonduri