Antena Meniu Search
x

Albert Einstein, de la copilul gras şi cu probleme de vorbire, la savantul care a revoluţionat lumea!

Celebrul fizician Albert Einstein a revoluţionat lumea cu teoriile sale. Şi viaţa sa personală a fost tumultoasă. Mai jos aveţi câteva dintre povestirile mai puţin ştiute despre celebrul savant.

1. Când Albert Einstein lucra la Institutul Politehnic din Zurich, Elveţia, a dezvoltat o pasiune pentru navigaţie. Acesta obişnuia deseori să meargă cu barca pe lac, unde se relaxa, medita şi îşi lua notiţe. Chiar dacă nu a învăţat niciodată să înoate, a navigat ori de câte ori a avut ocazia în viaţa sa. 

2. După ce a murit, în 1955, trupul lui Einstein a fost incinerat, iar cenuşa a fost împrăştiată, aşa cum şi-a dorit savantul. Înainte de a fi incinerat, patologul Thomas Harvey de la spitalul Princeton a făcut autopsia cadavrului şi a scos creierul lui Einstein! 

Acesta a decis să păstreze creierul pentru studiu. Deşi nu avea permisiunea pentru a face acest lucru, Harvey l-a convins pe fiul lui Albert Einstein că studierea creierului va ajuta ştiinţa să progreseze. La scurt timp, Harvey a fost concediat pentru că a refuzat să returneze creierul lui Einstein. 

S-a retras în casa sa de la ţară, unde a trăit următoarele patru decenii. A luat cu el şi creierul lui Einstein, tăiat în peste 200 de bucăţi şi conservat în două borcane speciale. Până la moartea sa, în 1998, când creierul a revenit la spitalul Princeton, Harvey a trimis experţilor părţi din creierul lui Einstein pentru cercetare. 

"Chiar dacă mărimea şi forma creierului lui Einstein păreau similare cu cele ale altor oameni, partea prefrontală, cea parietală, cea temporală şi cortexul occipital au caracteristici ieşite din comun”, susţine doctorul Dean Falk, cel care a studiat creierul lui Einstein. 

3. Mama lui Einstein, Pauline, a fost o pianistă foarte talentată care îşi dorea ca şi fiul ei să iubească muzica. Aşa că a început să îi ofere lecţii de vioară lui Albert pe când acesta avea şase ani. Dar celui care avea să devină un geniu nu-i plăcea deloc să cânte la vioară şi prefera, mai degrabă, să construiască case din cărţi de joc. 

La 13 ani, Einstein şi-a schimbat părerea despre muzică după ce a ascultat muzica lui Mozart! A început să cânte iar la vioară şi a reuşit să se perfecţioneze, astfel că a continuat să cânte la vioară până la finalul vieţii sale. Cânta doar pentru relaxare şi, spunea el, îl ajuta să gândească. Albert Einstein şi-a folosit vioara şi la diverse petreceri, dar şi de Crăciun, când le cânta prietenilor colinde! 

4. Când s-a născut, Pauline, mama lui Albert Einstein, a crezut că micuţul este bolnav, întrucât avea capul foarte mare în raport cu corpul. Mai exact, partea din spate a capului era extrem de mare! 

Doctorii i-au calmat pe părinţi, iar după câteva săptămâni capul a revenit la forme normale! Prima dată când bunica sa l-a văzut pe Einstein, aceasta a exclamat: "Este gras, mult prea gras!". 

Einstein s-a dezvoltat normal, dar în copilărie a fost mai lent în vorbire, articula mai greu cuvintele! A început să vorbească normal abia la 9 ani, iar părinţii săi s-au temut că este bolnav. 

Se spune că Einstein le-a spulberat temerile părinţilor într-o seară, la cină. În acea seară a fost extrem de vorbăreţ şi a spus: "Supa asta este prea fierbinte!". 

Uşuraţi, părinţii l-au întrebat de ce nu a vorbit mai mult până acum. Albert a răspuns: "Pentru că până acum totul a fost în ordine, n-am avut de ce să vorbesc!". 

5. La câteva zile după ce preşedintele Israelului, Chaim Weizmann, a murit, pe 9 noiembrie 1952, Einstein a fost întrebat dacă ar accepta să fie preşedinte! Savantul, care atunci avea 73 de ani, a refuzat oferta. În scrisoarea sa oficială, Einstein a declarat că "nu am aptitudinea şi experienţa pentru a face faţă în mod corespunzător cu cerinţele oamenilor". Acesta a refuzat şi pentru că era destul de în vârstă!

6. Faptul că Albert Einstein avea părul ciufulit, pe care nu obişnuia să-l pieptene, nu este singurul lucru neobişnuit. Acesta nu obişnuia să poarte şosete! 

Fie că naviga pe mare sau că lua o cină oficială la Casa Albă, cu preşedintele SUA, Einstein mergea fără şosete peste tot. Acesta nu vedea utilitatea şosetelor, spunând că nu înţelege de ce trebuie purtate împreună şosetele şi pantofii! 

7. Se spune că Einstein a fost fascinat de ştiinţă încă de la vârsta de cinci ani, când era foarte răcit. Atunci, tatăş său i-a arătat o busolă simplă. Micuţul Albert a fost fascinat de cum se mişcă acul într-o singură direcţie, în funcţie de locaţie.

"Cum de se întâmplă asta?". Această întrebare l-a urmărit mulţi ani şi se spune că de aici a început fascinaţia sa pentru ştiinţă. 

8. La 21 de ani distanţă după ce a scris Teoria Specială a Relativităţii, Albert Einstein a inventat un frigider care funcţiona cu ajutorul aburilor de alcool. Frigiderul a fost brevetat în 1926, dar niciodată nu a intrat în producţie, întrucât noua tehnologie era mai bună. 

Einstein a hotărât să inventeze acest tip de frigider după ce a citit că o familie a murit otrăvită de dioxidul de sulf, emis de vechile frigidere. 

9. Albert Einstein a fost un fumător înrăit. Oamenii povestesc că în drumul său către biroul din Princeton lăsa un nor gros de fum în urma sa. 

Era pasionat de pipă, iar în 1950 spunea: "Cred că fumatul la pipă contribuie cumva la calmul şi gândirea obiectivă a oamenilor". Deşi prefera fumatul la pipă, Albert Einstein nu a refuzat niciodată o ţigară sau un trabuc. 

10. După ce Einstein a divorţat de prima sa soţie, Mileva Maric, în 1919, s-a însurat cu verişoara sa, Elsa Loewenthal, născută cu numele de Einstein! 

Care era gradul de rudenie dintre cei doi? Mama Elsei şi mama lui Albert erau surori, iar tatăl lui Einstein şi cel al Elsei erau verişori! În copilărie, cei doi obişnuiau să se joace împreună, dar dragostea dintre cei doi a apărut abia după ce Elsa a divorţat de primul ei soţ, Max Loewenthal. 

11. În 1901, înainte ca Einstein să divorţeze de Mileva Maric, aceasta a rămas însărcinată. În acele vremuri, dacă nu erai căsătorit, copiii născuţi nu erau acceptaţi de societate. 

Einstein nu avea banii necesari pentru a se căsători cu Mileva şi nici de a creşte un copil. Cei doi nu se puteau căsători decât peste un an, când Albert urma să se angajeze. Pentru a nu afecta reputaţia lui Einstein, Mileva s-a întors la familia ei şi a născut o fetiţă pe care a numit-o Lieserl. 

Einstein şi Mileva au ţinut secret acest lucru, astfel că nu se ştiu foarte multe despre fiica lor. Se spune că Lieserl  ori a murit de scarlatină la o vârstă fragedă, ori a supravieţuit şi a fost dată spre adopţie! 

12. În 1985, pe când avea 17 ani, Albert Einstein a încercat să intre la Şcoala Politehnică din Elveţia. A trecut cu brio de examenele la matematică, fizică şi chimie, dar nu a luat notă de trecere la restul probelor: istorie, limbi străine, geografie, etc. Einstein a trebuit să meargă timp de un an la o şcoală profesională, apoi a revenit la Şcoala Politehnică din Elveţia şi a admis. 

13. În 1939, alarmat de ce făcea Germania nazistă în Europa, fizicianul Leo Szilard l-a convins pe Einstein să îi scrie o scrisoare preşedintelui SUA de atunci, Franklin Roosevelt, în care acesta i-a spus că are informaţii conform cărora Germania lucrează la fabricarea unei bombe atomice şi astfel că şi SUA ar fi trebuit să înceapă construirea unei astfel de bombe nucleare. 

Se spune că această scrisoare a fost motivul principal pentru care Roosevelt a început proiectul secret Manhattan, de construcţie a bombei atomice! 

14. În 1955, după moartea sa, un fotograf a intrat în biroul lui Albert Einstein şi a făcut poze. Pe biroul său se văd o mulţime de cărţi, de carneţele pe care savantul îşi lua notiţe, dar şi mai multe ghemotoace de hârtie. Pe tablă, bineînţeles, calcule şi teorii!

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Albert Einstein, de la copilul gras şi cu probleme de vorbire, la savantul care a revoluţionat lumea!