Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alegeri anticipate în Spania pe 26 iunie

Regele Felipe al VI-lea a semnat, marți, decretul de dizolvare a Parlamentului și convocarea de noi alegeri pentru data de 26 iunie, după legislatura cea mai scurtă din actuala etapă democratică spaniolă, care a început pe 13 ianuarie

de Redactia Observator

la 03.05.2016 , 15:18

Regele Felipe al VI-lea a semnat, marți, decretul de dizolvare a Parlamentului și convocarea de noi alegeri pentru data de 26 iunie, după legislatura cea mai scurtă din actuala etapă democratică spaniolă, care a început pe 13 ianuarie. 

Decretul va fi publicat în următoarele ore în Buletinul Oficial al Statului, au informat surse de pe lângă Casa Regală.

Este pentru prima dată când șeful statului convoacă alegeri anticipate, pentru motivul că premierul nu a putut fi instalat în funcție, cu competențe depline, din 20 decembrie anul trecut.

Articolul continuă după reclamă

Alegerile legislative de la acel moment au generat un parlament fragmentat, iar negocierile între partide nu au dus la o majoritate care să garanteze guvernarea țării.

După cum stabilește Constituția spaniolă, dacă în două luni începând de la prima votare de învestitură, niciun candidat nu va obține încrederea Congresului, regele va dizolva Camera și Senatul și va convoca noi alegeri.

Singurul supus votului de învestitură a fost liderul socialist Pedro Sánchez, care a întrunit doar 130 de voturi din 350, departe de majoritatea necesară de 176 de voturi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Alegeri anticipate în Spania pe 26 iunie