Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Șase drone, detectate în spațiul aerian al Republicii Moldova. Una dintre ele s-a prăbușit peste o casă

Autoritățile din Republica Moldova au detectat șase drone care au traversat neautorizat spațiul aerian al țării, una dintre acestea prăbușindu-se peste o casă dintr-o livadă în raionul Florești. Alta s-a îndreptat spre România. Ministerul Apărării a anunțat că dispozitivele au fost observate în mai multe localități, iar poliția a evacuat zona și a izolat perimetrul pentru a investiga incidentul.

de Redactia Observator

la 25.11.2025 , 11:02

Alertă în Republica Moldova: o dronă s-a prăbușit peste o casă. Zona a fost evacuată de urgență Alertă în Republica Moldova: o dronă s-a prăbușit peste o casă. Zona a fost evacuată de urgență - Facebook / Poliția Republicii Moldova

UPDATE: Ministerul Apărării din Republica Moldova a detectat, marţi dimineaţă, şase drone care au traversat neautorizat spaţiul aerian al ţării, potrivit News.ro

"În urma atacului masiv asupra Ucrainei, în noaptea de luni spre marţi, sistemele de supraveghere a spaţiului aerian din dotarea Armatei Naţionale au detectat, în dimineaţa zilei de 25 noiembrie 2025, şase drone care traversau neautorizat spaţiul aerian naţional", a anunţat Ministerul Apărării din Republica Moldova.

Potrivit sursei citate, primul dispozitiv aerian a fost detectat pe direcţia localităţilor Vinogradovca-Vulcăneşti, deplasându-se ulterior în direcţia frontierei de stat cu România, în zona dintre localităţile Colibaşi, raionul Cahul şi Vadul lui Isac. Drona traversa spaţiul aerian la o altitudine de aproximativ 1.500 de metri. Ministerul Apărării a informat imediat structurile responsabile, inclusiv IGP despre cazul de survolare ilegală.

Articolul continuă după reclamă

Ulterior, alte cinci drone au fost observate de sistemele de supraveghere a spaţiului aerian din dotarea Armatei Naţionale, traversând spaţiul aerian al localităţilor Donduşeni, Orhei, Bender, Vadul lui Vodă şi Floreşti.

"Îndemnăm cetăţenii să anunţe orice obiect neautorizat observat şi să nu atingă niciun obiect căzut la sol, dar să informeze autorităţile", a transmis ministerul.

O dronă a căzut pe acoperișul unei case

Una dintre drone a căzut pe acoperişul unei case în Satul Cuhureştii de jos, raionul Floreşti. Poliția Republicii Moldova a anunțat că incidentul a avut loc marți dimineața în localitatea Cuhureştii de Jos.

"Acum câteva minute, într-o livadǎ din localitatea Cuhureştii de Jos, raionul Florești, pe casa paznicului a căzut o dronă", a transmis Poliția pe Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Spre locul incidentului s-a deplasat echipa Secției tehnico-explozivǎ a Poliției.

Persoanele au fost evacuate și perimetrul a fost izolat de polițiștii din Florești. Nu se cunoaște încă proveniența dronei. Polițiștii fac cercetări la fața locului.

O dronă a survolta Republica Moldova și a intrat în România

Tot marți dimineață, Poliţia de Frontieră a anunţat că o dronă de tip Shahed a survolat spaţiul aerian naţional în sudul Republicii Moldova. Dispozitivul a fost detectat de Serviciul Operaţiuni Aeriene al Ministerului Apărării pe direcţia Vinogradovca - Vulcăneşti, după care s-a deplasat spre frontiera cu România, în zona dintre localităţile Colibaşi şi Vadul lui Isac, traversând ulterior în spaţiul aerian al României.

"Partea română a fost informată imediat despre această situație", arată polițiștii.

Ulterior, un alt aparat de zbor de tip Shahed a fost observat pe radar deplasându-se dinspre Ucraina spre Republica Moldova, direcția Maiaki-Udoboe-Palanca, survolând spațiul aerian național. Drona ar fi reintrat pe teritoriul Ucrainei, după care ar fi efectuat un al doilea survol al spațiului aerian, pe direcția Limascoe – regiunea din stânga Nistrului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Ştiri externe » Șase drone, detectate în spațiul aerian al Republicii Moldova. Una dintre ele s-a prăbușit peste o casă