Antena Meniu Search
x

Video Alertă la nivel european, după valul de scrisori-bombă trimise către instituţiile spaniole. "Niciun act de violenţă nu afectează angajamentul faţă de Ucraina"

Este alertă la nivel european după un val de scrisori-capcană care au fost trimise către mai multe instituţii din Spania sau ambasade ale Ucrainei din Europa. Potrivit presei spaniole, unul dintre plicurile cu explozibil a fost trimis pe numele diplomatului român, Sorin Ducaru, care conduce Centrul Satelitar al UE, de lângă Madrid. Oficial nu a fost stabilită o legătură între scrisorile capcană primite de instituţiile spaniole şi cele trimise către ambasadele Ucrainei. Potrivit unor surse ale publicaţiei Politico, modul de operare ar sugera că în spatele operaţiunii de intimidare  s-ar afla Rusia. 

de Redactia Observator

la 02.12.2022, 20:21

Vezi și

Alerta de securitate s-a declanşat în Spania. Un plic cu explozibil a fost primit pe adresa ambasadei Ucrainei de la Madrid, iar angajatul, care l-a deschis, a fost rănit uşor la mână. Iniţial geniştii şi experţii antitero din Spania au minimizat incidentul, doar că ulterior, un alt plic cu explozibil a fost primit şi la  o o companie de armament din Zaragoza, care livrase mari cantităţi de arme Kievului. Mai apoi, o scrisoare capcană a ajuns şi pe numele lui Sorin Ducaru care conduce Centrul Satelitar al Uniunii Europene.

Rafael Perez Ruiz, secretar de stat pentru securitate: Serviciile de securitate de la baza aeriană Torrejon de Ardoz din Madrid au detectat în acest caz un plic adresat Centrului Satelitar, mai exact directorului său, plic care a fost verificat cu raze X şi s-a descoperit că în interiorul său se afla un tip de mecanism. Echipaje ale Poliţiei Naţionale şi ale Gărzii Civile au mers la bază pentru a asigura zona.  

Primul plic cu explozibil a fost interceptat pe 24 noiembrie

Primul plic cu explozibil a fost însă interceptat pe 24 noiembrie de serviciile de securitate în timpul unei percheziții de rutină a corespondenței adresate premierului spaniol Pedro Sanchez, iar ultimul a fost detonat controlat ieri la Ambasada Statelor Unite din Madrid.

Pe acelaşi subiect

Localnic: Îşi fac treaba (n.r. forţele de ordine), dar am văzut elicopterele... o mobilizare impresionantă. Toţi de aici s-au speriat, nu ne-au lăsat să ajungem acasă. 

Cele șase plicuri - bombă, aveau în interior un material asemănător cu praful de pușcă, conțineau și bucăți mici de şrapnel, potrivit unor surse apropiate anchetei. Nimeni nu a revendicat trimiterea acestor scrisori-capcană, iar autorităţile spaniole nu au încă un suspect. Nu este clar nici dacă incidentele au legătură între ele, dar două scrisori trimise în Spania par să provină de la același expeditor, deoarece pe ambalaj a fost găsită aceeaşi adresă de e-mail. Ambasadorul Ucrainei în Spania, dar şi experţi citaţi de publicaţia Politico, sugerează să în spatele avalanşei de scrisori capcană s-ar afla Rusia.

Margarita Robles, ministrul Apărării din Spania: Niciunul din aceste colete-capcană şi niciun alt act de violenţă nu va afecta angajamentul clar şi ferm pe care Spania şi celelalte ţări din NATO şi Uniunea Europeană îl acordă Ucrainei. 

Azi, ambasadele Ucrainei din mai multe state europene - Italia, Olanda, Ungaria şi Polonia - au început să primească colete în care se aflau ochi de animale şi scrisori îmbibate într-o substanţă roşie. Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, spune că a dispus ca toate ambasadele și consulatele vizate să fie plasate sub securitate sporită.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Alertă la nivel european, după valul de scrisori-bombă trimise către instituţiile spaniole. "Niciun act de violenţă nu afectează angajamentul faţă de Ucraina"