Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Veste bună pentru americanii vaccinaţi. Aceștia nu mai sunt obligaţi să poarte mască în exterior, ci doar în mulţimi

Americanii vaccinaţi anti-COVID nu mai trebuie să poarte masca în aer liber. Măsura se aplică doar în cazul persoanelor care au primit ambele doze din ser. Cu toate acestea, ei vor fi obligaţi să o poarte în spaţiile publice închise. Decizia reprezintă un progres considerabil, spune preşedintele american. Până în prezent aproximativ 95 de milioane de oameni din Statele Unite au fost complet vaccinaţi. Autorităţile îndeamnă locuitorii să se imunizeze în număr cât mai mare. Potrivit ultimelor studii, şansele ca persoanele vaccinate să răspândească virusul sunt foarte mici.

de Redactia Observator

la 28.04.2021 , 21:21

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

"Dacă sunteţi vaccinaţi şi vreţi să participaţi la mici adunări cu oameni care sunt vaccinaţi şi nevaccinaţi, datele ştiinţifice arată că o puteţi face în siguranţă, fără mască", a declarat Rochelle Walensky, directoarea Centrului de Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică. 

"în schimb, vom continua să recomandăm purtarea măştii în locurile din exterior foarte frecventate, precum stadioane pline sau concerte", a adăugat ea. 

Walensky a justificat prin faptul că în aceste situaţii, multe persoane nevaccinate, şi cu risc de a dezvolta o formă gravă de Covid-19, pot fi prezente. 

Vezi și

De altfel, CDC estimează că acum că persoanele nevaccinate pot de asemenea să meargă, să alerge sau să pedaleze cu bicicleta împreună cu membri ai gospodăriei lor sau să participe la "mici adunări" în exterior cu persoane vaccinate, fără a purta mască. În schimb, ei trebuie să poarte mască dacă sunt prezente persoane nevaccinate. 

Pe acelaşi subiect

O persoană este considerată vaccinată la două săptămâni după injecţia cu vaccin (de la a doua doză pentru cele administrate în două injecţii), a amintit Walensky.

În Statele Unite, regulile variază în funcţie de stat şi unele au pus în aplicare reguli stricte care impun purtarea măştii peste tot în afara casei, chiar fără o persoană în apropiere. 

Potrivit datelor CDC, 42,5% din populaţia americană, adică mai mult de 140 de milioane de persoane, au primit cel puţin o doză din vaccinurile autorizate în ţară (Pfizer/BioNtech, Moderna sau Johnson & Johnson).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Veste bună pentru americanii vaccinaţi. Aceștia nu mai sunt obligaţi să poarte mască în exterior, ci doar în mulţimi