Video Masca de protecţie, în continuare vitală deşi ne-am vaccinat împotriva coronavirusului: "Mai bine să previi decât să tratezi"
Cu mască sau fără mască? Depinde de situaţie. Majoritatea studiilor arată că sunt situaţii în care nu are rost să purtăm mască. Principala condiţie este să fim vaccinaţi. Imunizarea reduce la minimum riscul de îmbolnăvire, aşa că masca devine inutilă.
- Aproape trei milioane de români s-au vaccinat, până acum, cu cel puţin o doză de vaccin împotriva coronavirusului.
"De mai bine de un an, suntem sfătuiţi să purtăm mască oriunde şi oricând. Odată cu vaccinarea, pericolul scade, iar masca nu mai este necesară, ci opţională".
Specialiştii vorbesc de mai mulţi factori pe care trebuie să-i luăm în considerare. În primul rând, cu cine ne întâlnim. Dacă toată lumea este vaccinată, masca îşi pierde rostul.
Potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor, tinerii vaccinaţi şi fără afecţiuni cronice nu pot face forme severe ale bolii decât în cazuri excepţionale. Însă, dacă avem acasă persoane nevaccinate sau cu probleme medicale, este recomandat să ne ferim, pentru a-i proteja.
Ionuț Pantiș, medic: Singura soluție de a depăși pandemia și momentul greu în care ne aflăm este vaccinarea. Nu este altă soluție, din păcate. Dacă o să atingem acea imunizare de turmă, de 70%, atunci o să zicem că a fost un vis urât și o să revenim în curând la normalitate.
Alina Bumbaru, medic: Cei vaccinaţi nu ajung la forme grave. Chiar poate să nu-ți fie afectat plămânul deloc, doar simptomatologie minoră.
Românii ar putea scăpa de masca de protecţie după ce minim 10 milioane de persoane s-au vaccinat împotriva coronavirusului
Al doilea factor este aglomeraţia. Şi aici trebuie să ţinem cont de trei variabile: numărul de persoane, timpul de interacţiune şi distanţarea. Dacă suntem mai mulţi, dacă stăm mai mult timp împreună şi dacă ne apropiem de cineva, masca devine mai importantă.
Alina Bumbaru, medic: Mai bine să previi decât să tratezi și să ajungi la alte complicații. Toată lumea speră la o relaxare și sper că așa o să fie dacă rata de vaccinare este crescută.
De aproape jumătate de an, în România masca e obligatorie în aer liber.
Atât preşedintele, cât şi premierul au anunţat că măsura va fi anulată după ce vor fi vaccinaţi 10 milioane de oameni. Până acum, aproape trei milioane de persoane au primit cel puţin o doză de vaccin.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰