Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Angela Merkel vrea reducerea numărului extracomunitarilor şi menţinerea liberei circulaţii în UE

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a pledat, miercuri, pentru diminuarea numărului extracomunitarilor şi pentru menţinerea liberei circulaţii în spaţiul Uniunii Europene, informează site-ul agenţiei Reuters.

de Redactia Observator

la 06.01.2016 , 20:47

 Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a pledat, miercuri, pentru diminuarea numărului extracomunitarilor şi pentru menţinerea liberei circulaţii în spaţiul Uniunii Europene, informează site-ul agenţiei Reuters.

"Pentru mine, este foarte important să ajungem la reducerea semnificativă a afluxului de refugiaţi", a declarat Merkel în cursul unei întâlniri cu lideri ai landului Bavaria.

"În acelaşi timp, este important să menţinem libera circulaţie în cadrul Uniunii Europene", a subliniat cancelarului Germaniei.

Articolul continuă după reclamă

Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU) şi premierul landului german Bavaria, a criticat vehement de multe ori flexibilitatea Angelei Merkel în privinţa venirii refugiaţilor.

"Libertatea de circulaţie în interiorul Uniunii Europene a fost un motor de prosperitate şi dezvoltare economică", a subliniat Merkel.

Danemarca şi Suedia au anunţat marţi verificări la frontierele din cadrul Schengen, pe fondul valului de imigranţi extracomunitari. Măsuri similare au fost luate anterior de Ungaria, Slovenia, Austria şi Germania.

Ministerul german de Interne a anunţat miercuri că un număr-record de 476.000 de imigranţi extracomunitari au solicitat azil în Germania în 2015, în timp ce alţi 600.000 vor depune cereri similare.

Sursa: mediafax.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Luaţi vitamine doar după ce consultaţi un medic?
Observator » Ştiri externe » Angela Merkel vrea reducerea numărului extracomunitarilor şi menţinerea liberei circulaţii în UE