Antena Meniu Search
x

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Prăbușirea telecabinei din Italia, filmată de camerele de supraveghere. Pasagerii mai aveau 5 metri până la destinație

Camerele de supraveghere de la telefericul Stresa-Mottarone au filmat momentul în care s-a rupt cablul telecabinei, la 5 metri de finalul cursei. Înregistrarea nu a fost încă făcută publică, dar anchetatorii au confiscat imaginile, relatează cotidianul La Repubblica.

de Redactia Observator

la 25.05.2021, 22:28

Vezi și

La Repubblica publică și o reconstituire video a tragediei care a făcut 14 morți din 15 persoane aflate la bord. Telecabina a plecat duminică la ora 12.30 de pe malul lacului Maggiore către vârful Mottarone, cota1385 de metri. 15 persoane se aflau în interior, deși capacitatea este de 35, din cauza măsurilor Covid de distanțare socială. În imaginile filmate de camerele de supraveghere apare un operator care se pregătește să deschidă poarta, apoi cabina aflată la 5 metri de vârf își inversează brusc traiectoria. Un cablu de tracțiune a cedat iar frânele nu au funcționat. Sistemul de siguranță trebuia să se activeze pentru a bloca telecabina, dar acesta nu a funcționat. S-a lovit de un pilon apoi a căzut în gol și s-a rostogolit pe versant punând la pământ mai mulți copaci, pe o distanță de mai multe sute de metri.

Potrivit Corriere, telecabina ajunge la 5 metri de vârf, încetinește în timp ce operatorul se pregătește să deschidă poarta care va permite pasagerilor să iasă. Apoi, se aude un zgomot puternic, un cablu de tracțiune se rupe violent iar cabina care nu a intrat în stație, reia cursa inversă. Acestea sunt imaginile dramatice cu ultimele momente ale tragediei de pe Mottarone înregistrate de camerele de supraveghere și confiscate de anchetatori.

Camerele sunt amplasate în zona de sosire a cabinelor în unghiuri diferite și au putut surprinde scenele. Sunt cadre foarte puternice, asigură cei care au putut să le urmărească, citați de Corriere. „Orice ipoteză este luată în considerare. De ce s-a rupt cablul de remorcare? De ce nu au funcționat frânele de urgență? Uzura materialelor, defecțiune cauzată de ceva extern? Acestea sunt întrebările la care trebuie să răspundem”, spune procuroarea Olimpia Bossi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri externe » ANIMAȚIE GRAFICĂ. Prăbușirea telecabinei din Italia, filmată de camerele de supraveghere. Pasagerii mai aveau 5 metri până la destinație