Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ISIS REVENDICĂ atacul asupra creştinilor, din Egipt

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat sâmbătă atacul comis în urmă cu o zi în centrul Egiptului asupra unor creștini, atentat soldat cu moartea a 29 de persoane, între care numeroși copii, conform agenției de propagandă AMAQ, citată de AFP.

de Redactia Observator

la 28.05.2017 , 00:55

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat sâmbătă atacul comis în urmă cu o zi în centrul Egiptului asupra unor creștini, atentat soldat cu moartea a 29 de persoane, între care numeroși copii, conform agenției de propagandă AMAQ, citată de AFP.

"Un detașament de securitate al SI a comis ieri (vineri — n.r.) un atac la Minya, vizând un autobuz care transporta creștini copți", a precizat SI, conform AMAQ.

Ultimul bilanț al atacului a ajuns la 29 de morți, conform biroului premierului Sherif Ismail. Ministerul Sănătății a transmis vineri că 'un număr mare' de copii se numără printre victime.

Articolul continuă după reclamă

Conform Ministerului de Interne, atacatori înarmați și mascați, aflați în trei camionete, au luat cu asalt autobuzul care îi ducea pe creștini la mănăstirea Sfântul Samuel, în provincia Minya, la peste 200 de km sud de Cairo. Atacatorii au fugit apoi.

Pe acelaşi subiect

Ramura egipteană a SI desfășoară de mai multe luni o campanie împotriva minorității creștinilor copți.

Statul Islamic a mai revendicat atentate sinucigașe asupra a două biserici ale creștinilor copți care au făcut 45 de morți la nord de Cairo la începutul lunii aprilie și un alt atac sinucigaș asupra unei biserici în plin centrul capitalei în decembrie, soldat cu 29 de morți.

Președintele Abdel Fattah al-Sissi a declarat apoi stare de urgență pentru trei luni și i-a acuzat pe jihadiști că vor să răspândească diviziune în țară.

Creștinii copți reprezintă circa 10% din cele 90 de milioane de egipteni.

Sursă: Agerpres.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri externe » ISIS REVENDICĂ atacul asupra creştinilor, din Egipt